Anul IX, Nr. 533, Luni, 23 Aprilie 2018


 
 

Pippa Middleton e însărcinată. Sora ducesei de Cambridge așteaptă un copil cu soțul ei

Pippa Middleton e însărcinată. Sora ducesei de Cambridge și soțul ei, finanţistul James Matthews, așteaptă primul lor copil, scrie presa britanică. Pippa, în vârstă de 34 de ani, și-a anunțat prietenii și familia că este în a 12-a săptămână de sarcină. Sora Pippei, Kate, aflată în ultimele zile de sarcină, a fost a doua persoană, după James (42 de ani), care a aflat fericita veste. Potrivit unei surse, ducesa de Cambridge s-a declarat “extrem de încântată” că va deveni mătuşă. Pippa [...]
 

Membrii ABBA se reunesc în toamnă în versiunile lor digitale pentru un concert televizat

Avatarurile digitale ale membrilor legendarului grup suedez ABBA se vor reuni cu prilejul unui concert televizat transmis în lumea întreagă în toamna lui 2018, a anunţat joi fostul membru al trupei Bjorn Ulvaeus, citat de AFP. Agnetha Faltskog, Anni-Frid Lyngstad, Bjorn Ulvaeus şi Benny Andersson s-au despărţit în 1982 după ce au dominat planeta disco timp de peste un deceniu cu titluri precum "Waterloo", "Dancing Queen", "Mamma Mia" sau "Super Trouper". Grupul cu peste 400 de milioane de albume vândute nu [...]
 
 

Clasamentul WTA - Simona Halep, în continuare lider

Românca Simona Halep se află pentru a treia săptămână consecutivă pe primul loc în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni.

Halep are în continuare 40 de puncte avans față de următoarea clasată, Garbine Muguruza (Spania), și 570 de puncte față de Karolina Pliskova (Cehia), ocupanta locului al treilea.

În top 100 se mai găsesc alte patru românce, Sorana Cîrstea, care se menține pe locul 37, Irina-Camelia Begu a urcat 12 locuri și este pe 44, Mihaela Buzărnescu [...]

Simona Halep, în grupă cu Svitolina, Wozniacki și Garcia, la Turneul Campioanelor

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, a fost repartizată în Grupa Roșie a Turneului Campioanelor de la Singapore (WTA Finals), alături de ucraineanca Elina Svitolina, de daneza Caroline Wozniacki și de Caroline Garcia (Franța). [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

A murit creatorul de modă Givenchy

Cel care a dat numele celebrei case de mode franceze şi şi-a pus semnătura pe ţinutele unor celebrităţi precum Audrey Hepburn şi Jackie Kennedy s-a stins din viaţă, scrie okmagazine.ro. Una dintre figurile legendare ale modei pariziene, designerul francez de modă Hubert de Givenchy, a murit la vârsta de 91 de ani. Partenerul său, Philippe Venet, fostul designer de haute couture, a confirmat vestea agenției de știri AFP, potrivit BBC. ”Este o mare tristețe să vă informăm că Hubert Taffin de [...]

Audrey Bitoni a făcut sex cu 100 de bărbaţi în 10 ore!

Un targ erotic, care se desfăşoară zilele acestea la Las Vegas, SUA, a atras mii de vizitatori datorită unui maraton sexual, unde diva porno Audrey Bitoni, 24 de ani, a produs senzaţie. Ea a făcut sex cu 100 de bărbaţi în 10 ore, în faţa a peste 2.000 de curioşi. Starleta i-a ales personal pe cei cu care s-a iubit în public.Audrey Bitoni s-a născut în Pasadena, California, iar acum locuieşte în Los Angeles. Prima apariţie importantă într-o revistă a fost [...]

Fotografii cu Marilyn Monroe, Jane Fonda şi Faye Dunaway, scoase la licitaţie

Peste 75.000 de fotografii realizate de celebrul fotograf american Milton Greene unor vedete de la Hollywood, precum Marilyn Monroe, Jane Fonda, Faye Dunaway şi Barbra Streisand, vor fi scoase la licitaţie de casa Profile in History, pe 27 iulie, relatează hollywoodreporter.com. Printre celelalte fotografii incluse în această colecţie se află imagini spectaculoase cu Janet Leigh, Sophia Loren, Tippi Hedren, Lauren Hutton, Beverly D'Angelo, Sammy Davis Jr., Audrey Hepburn şi John F. Kennedy. Milton Greene, un renumit fotograf de modă, a devenit [...]

Audrey O’Day, falduri, falduri...

Actriţa Aubrey O’Day a fost surprinsă în urmă cu câteva zile de paparazzi pe o plajă privată din Malibu unde vedeta ieşise la plimbare. Starleta purta o pereche de chiloţei minusculi prin care se puteau observa toate cutele din jurul acestora. [...]

 

Actorul Verne Troyer a murit la 49 de ani. Era cunoscut pentru rolurile din „Austin Power” și „Harry Potter”

Actorul-pitic Verne Troyer, cunoscut pentru rolul Mini-Me din seria de filme „Austin Powers”, a murit la vârsta de 49 de ani. Troyer, care nu avea decât 81 de centimetri înălțime, jucase [...]
 

Cu ce se ocupă Tataee de la B.U.G. Mafia în Barcelona, unde s-a mutat definitv. „Visele devin realitate”

Tataee, pe numele său Vlad Irimia, s-a mutat acolo împreună cu soţia lui, Mona, şi cei trei copii. Artistul face în continuare ce a iubit toată viaţa. Scrie versuri şi produce [...]

Romeo Dediu, chitaristul Holograf, a câștigat primul loc la cel mai mare concurs de compoziții din lume

Romeo Dediu de la Holograf a câștigat un concurs în America. Chitaristul trupei Holograf a bătut astfel un record pentru care e invidiat de întreaga sa trupă. Muzicianul, în calitate de [...]
 

Băiatul lui Nelu Ploieșteanu a murit. Doliu în familia artistului

Binecunoscutul cântăreț de muzică de petrecere Nelu Ploieșteanu, care i-a cântat la petreceri lui Nicu Ceușescu, trece prin cele mai cumplite momente. Fiul său, Mihăiță, a încetat din viață, potrivit spynews.ro. [...]
 

Raluka nu și-a primit banii de la Asia Express. Cum a reușit să câștige concursul

Raluka și Ana Baniciu au căștigat competiția Asia Express difuzată pe Antena 1, însă nu au intrat în posesia sumei de 30.000 de euro. Cele două aurtiste au fost nevoite să [...]

Andra nu este mulțumită de felul în care arată. „Vreau să slăbesc încă vreo 3 kg”

Andra nu este mulțumită de felul în care arată. Artista a mărtursit că de când a devenit mamă, a renunțat la sport, însă acum e mai hotărâtă ca niciodată să își [...]
 

Ariana Grande a lansat prima piesă după atentatul de la Manchester. Versurile amintesc de victime

Ariana Grande a lansat prima piesă după atentatul de la Manchester, ”No Tears Left To Cry” (Nu mai am lacrimi să plâng). Titulul melodiei și o parte din versuri amintesc de [...]
 

Primul regizor ale cărui filme au depăşit pragul de încasări de 10 miliarde dolari

Steven Spielberg a devenit primul regizor ale cărui filme au depăşit pragul de încasări de 10 miliarde de dolari la nivel mondial, fiind urmat în top de cineaştii Michael Bay şi Peter Jackson, ale căror filme au generat câte 6,5 miliarde de dolari, potrivit huffingtonpost.com, citat de Mediafax. Dacă se ia în considerare rata inflaţiei, încasările generate de filmele regizate de Steven Spielberg se ridică la 10,41 de miliarde de dolari, potrivit Box Office Mojo. De asemenea, dacă se adaugă filmele [...]

Nicolae al României şi Alina Binder au ajutat la strângerea unui munte de deşeuri de plastic

Cei doi au răspuns afirmativ unei noi provocări iniţiate de organizaţia Tăşuleasa Social. După acţiunea de împădurire de acum două săptămâni, cuplul princiar a participat la o acţiune de igienizare. Practic, „s-au încărcat din 5 judeţe din România şi descărcat la Cluj 35 de tiruri pline cu deşeuri din plastic acumulate doar în 10 zile şi adunate de 23.000 de elevi şi profesori din 174 de şcoli”, după cum a explicat însăşi Alina Binder pe pagina personală de Facebook. „A fost [...]

Justin Bieber i-a dat un pumn în față unui bărbat după ce l-a văzut strângând o fată de gât

Justin Bieber a sărit în ajutorul unei femei când a văzut că aceasta este agresată de un bărbat. Incidentul s-a petrecut în timpul unei petreceri și a fost relatat de oamenii care au asistat la întreaga scenă, scrie Libertatea. Cântărețul canadian se afla la festivalul Coachella când a observat că un bărbat strânge o femeie de gât. Fără să stea foarte mult pe gânduri, Justin Bieber a sărit în ajutor. Starul venise la petrecere însoțit de câțiva prieteni și se bucura [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Miron Cosma şi Marinela Niţu

Ce distruşi! Miron Cozma s-a despărţit de Marinela pentru că nu-l lăsa să mănânce ceapă şi să pună tămâie...

S-au iubit din 1998 însă, dragostea lor a ajuns la final. Este vorba despre Miron Cosma, care i-a spus adio Marinelei Niţu chiar de Ziua Îndrăgostiţilor. Motivul? S-a săturat să-i tot [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]

Un constănţean a reclamat un salon de masaj erotic la OPC pentru că... a finalizat prea repede

Și inspectorii OPC merg la saloanele erotice! Ei, nu vă gândiți însă la prostii. Toate sesizările trebuie investigate, chiar dacă printre acestea se numără și reclamații cu privire la saloanele de [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank