Anul IX, Nr. 533, Sâmbătă, 19 Octombrie, Duminică, 20 Octombrie 2019


 
 

Eddie Van Halen suferă de cancer la gât

Rockerul veteran Eddie Van Halen (63 de ani), membru fondator al cunoscutei trupe de muzică rock Van Halen, a dezvăluit că face tratamente împotriva cancerului la gât în Germania. De cinci ani se chinuie să menţină în frâu cumplita boală. Artistul a fost un fumător înrăit, însă susţine că nu de la acest viciu i se trage. Van Halen e convins că a făcut cancer de la penele de chitară din alamă şi cupru pe care le ţinea în gură în [...]
 

Irina Rimes face furori şi în rândul copiilor. Și-a închiriat vocea în desenul „Aventurile Fraților Urși“

Irina Rimes (28 de ani), jurata concursului ”Vocea României”, (PRO TV), s-a distrat de minune în studiourile de înregistrare, unde și-a închiriat vocea în serialul ”Aventurile fraților urși”, care a revenit de ieri la postul tv Cartoon Network. Va fi difuzat de luni până vineri, de la orele 16.55. Cântăreața și compozitoarea Irina Rimes va fi vocea personajului Estelle din îndrăgita animație: „Estelle este o cântăreață, dar, spre deosebire de mine, ea este o divă. Eu nu sunt o divă, eu [...]
 
 

Simona Halep, victorie devastatoare în faţa Serenei Williams la Wimbledon!

Simona Halep este noua campioană de la Wimbledon după o evoluție fantastică în finala cu Serena Williams.

Simona Halep a reușit cel mai bun meci din carieră și a învins-o pe Serena Williams într-o manieră categorică, 6-2, 6-2. Simona Halep a căzut în genunchi după ultimul punct.

Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon, sâmbătă, după ce a învins-o pe americanca Serena Williams în finală cu 6-2, 6-2. Halep a obţinut al doilea său titlu de Grand Slam din carieră după unul [...]

Simona Halep, premiată la Paris! A primit titlul pentru cea mai bună jucătoare în 2018

Simona Halep a participat, marţi seară, 4 iunie, la Cina Campionilor de la Paris, organizată de ITF şi în cadrul căreia a primit titlul de campioană mondială în 2018, an în care a terminat pe locul I WTA şi a câştigat French Open.

Simona Halep şi sârbul Novak Djokovici au fost desemnaţi, la finalul anului trecut, campioni mondiali de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF). Sârbul primeşte pentru a şasera oară în carieră acest titlu din partea ITF, aşadar nu a avut emoţii [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Ai mai văzut aşa ceva?

Locuri din care n-ai mai pleca: Cele mai frumoase şi inedite camere de hotel din lume

Cele mai frumoase camere de hotel din lume, care te vor surprinde în aceeaşi măsură în care te vor încânta.
La Reserve (Franta)
Cameră facută în intregime din ciocolată! Ideea delicioasă îi aparţine lui Karl Lagerfeld, în cinstea căruia a fost făcută această cameră de hotel unică.
Hotel Arte Luise Kunsthotel (Germania)
Conceptul unei camere care imită stilul artistic din benzile desenate ni se pare foarte haioasă şi originală.
Hotel Fox (Copenhaga)
La acest hotel poţi să faci camping fără să te îngrijorezi că vin animalele [...]

Gloria Florentina Melu

Vezi ce vedetă din Lala Band a devenit studentă la Universitatea Ovidius

Universitatea Ovidius Constanţa s-a ales cu o nouă vedetă. Tânăra Gloria Florentina Melu, care face parte din trupa Lala-Ban, a intrat în anul I la facultatea de Arte. La sesiunea de admitere din septembrie, Gloria Florentina Melu, poreclită „Harry Potter” de colegii din Lala Band, a devenit studentă la Facultatea de Arte, specializarea Artele Spectacolului (Actorie) din cadrul Universităţii Ovidius, intrând la fără taxă. Gloria Florentina Melu a fost elevă a Colegiului Naţional de arte „Dinu Lipatti”, secţia muzică şi e [...]

Pierdere
Diana Cheregi

Actriţa Diana Cheregi a încetat din viaţă

Teatrul constănţean a mai pierdut o stea! Actriţa Diana Cheregi a murit, sâmbătă, în urma unui infarct. Ea a venit pe lume pe 15 iunie 1949. În 1972 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale“ din Bucureşti, profesând, timp de un an, la Teatrul din Botoşani. Din 1973, Diana Cheregi s-a dedicat întru totul scenei constănţene, unde a interpretat roluri memorabile în comedii, drame, tragedii antice, spectacole de teatru-dans. Din 1998 s-a dedicat învăţământului, fiind membru fondator [...]

Artele marţiale, o afacere cu centură neagră

Imediat după 1990, practicarea artelor marţiale a cunoscut un avânt deosebit: în acea perioadă, cluburile ad-hoc de arte marţiale încasau cotizaţii grase cu un efort minim de a pune câteva anunţuri pe ziduri şi stâlpi, iar sălile de sport se umpleau până la refuz de copii curioşi şi dornici să facă şi ei ca Bruce Lee. La o şedinţă obişnuită de antrenament erau prezenţi atunci peste 100 de elevi. Ulterior sălile de sport s-au golit treptat-treptat, odată cu trecerea modei şi [...]

Caricaturistul Mihai Stănescu a murit la vârsta de 78 de ani

A murit caricaturistul Mihai Stănescu. Cel mai incomod artist plastic din anii regimului comunist s-a stins din viață la 78 de ani, după o lungă suferință. Fiica acestuia, Daiana, a făcut anunțul trist și a cerut discreție. Mihai Stănescu a devenit celebru și datorită faptului că a fost singurul caricaturist român care, trăind la București, cu Securitatea pe urme, a criticat în mod deschis regimul dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu. Mihai Stănescu s-a născut 20 iulie 1939, satul Grădiștea, lângă Mizil). [...]

Harvey Weinstein, exclus și din Academia Americană de Televiziune

Academia americană de televiziune (Academia de Arte și Științe ale Televiziunii), care acordă premiile Emmy, a anunțat luni că l-a exclus ''pe viață'' pe producătorul american căzut în dizgrație, Harvey Weinstein, acuzat de hărțuire, agresiune sexuală și viol de numeroase femei, potrivit AFP, citată de Agerpres. Decizia intervine după măsurile similare luate de Academia de Arte și Științe Cinematografice, care decernează Oscarurile, și de Sindicatul producătorilor de la Hollywood, în urma izbucnirii acestui scandal care zguduie în continuare Hollywood-ul. ''După întrunirea [...]

Tenorul Costel Busuioc a picat Bacalaureatul cu 1.20 la Limba Română

Tenorul Costel Busuioc, care a devenit celebru pentru că a câştigat un concurs muzical în Spania, a picat examentul de Bacalaureat pe care l-a dat la Colegiul Naţional de Arte "Regina Maria" din Constanţa.El a obţinut doar 1.20, în timp ce la Istorie a luat 4,20, iar la Geografie 5,10. [...]

Jane Fonda - premiu pentru întreaga activitate

Actriţa americană Jane Fonda va fi distinsă toamna aceasta cu un premiu onorific, la Festivalul Lumiere 2018 care va avea loc la Lyon şi care recompensează anual o personalitate a celei de-a şaptea arte, în oraşul în care fraţii Louis şi Auguste au patentat cinematograful în 1895, relatează luni EFE, preluată de Agerpres. [...]

Rihanna va deveni Doctor Honoris Causa pentru Arte al University of the West Indies din Barbados

Cântăreaţa pop originară din Barbados Rihanna va primi titlul de Doctor Honoris Causa pentru Arte al University of the West Indies din această ţară insulară, în cadrul ceremoniei de absolvire ce va avea loc în toamna aceasta, a informat miercuri instituţia într-un comunicat citat de EFE şi Agerpres. Vedeta pop pe numele său complet Robyn Rihanna Fenty va primi această distincţie într-o ceremonie în care preşedintele Curţii de Justiţie din Caraibe, Adrian Daudley Saunders, va primi de asemenea titlul de Doctor [...]

Maxime de la Cicero

Istoria este martorul care confirmă trecerea timpului; iluminează realitatea, vitalizează memoria, oferă călăuzire în viaţa de zi cu zi şi ne aduce ştiri din antichitate.
Socrate a fost primul care a chemat filozofia să coboare din rai şi a plasat-o în oraşe, şi chiar a introdus-o în case şi a silit-o să întrebe despre viaţă şi standarde şi bine şi rău.
A trăi înseamnă a gândi.
Spiritul este adevărata fiinţă.
Tăcerea este una dintre marile arte ale conversaţiei. [...]

E oficial: ai BMW second hand, eşti manelist

Fotografia alăturată confirmă, aproape cu literă de lege, ce se spunea până acum: 99,999999% dintre posesorii de BMW second hand din România sunt manelişti. Adică fără studii- cel mult liceul luat cu şpagă, cu venituri medii spre mici, amatori supremi de kitsch şi tot ce înseamnă prost gust, în orice domeniu, de la arte plastice, la îmbrăcăminte şi muzică. După cum se poate vedea, în poza destinată unui site de vânzări auto şi preluată de cocalari.com, posesorul a imortalizat şi acordurile [...]

Chuck Norris

Cu mască şi fără mască - Chuck Norris

Şi-a făcut un renume graţie faptului că este un specialist în arte marţiale, dar şi pentru că a jucat în pelicule de acţiune care au prins foarte bine la fanii acestui gen de filme. Însă, acum, vârsta şi-a pus puternic amprenta asupra actorului american Chuck Norris. Îmbrăcat sport, în şort, maiou, cu ochelari de soare şi şapcă pe cap, cu burtică proeminentă şi fără celebra barbă, starul este de nerecunoscut. Nimic din look-ul lui de acum nu aminteşte de eroul filmelor [...]

Campioane MMA, dar şi actriţe
Kyra Gracie

Cele mai sexy bătăuşe. Fetele pe care chiar nu ai vrea să le superi

Sunt sexy şi rele şi nu ai vrea să le superi. Sunt campioane MMA (arte marţiale mixte), iar frumuseţea lor a fost remarcată şi de regizori. Gina Carano, una dintre luptătoarele de top a debutat deja în pelicule de acţiune, unde, bineînţeles, îi bate pe toţi. Felice Herrig, Miesha Tate, Kyra Gracie sau Michelle Waterson - sunt alte cinci sportive care fac senzaţie nu doar în ringul de luptă. Unele au ajuns să joace în filme sau să pozeze provocator în [...]

Sora de 18 ani a lui Kim Kardashian, aproape goală pe Internet

Anual, în luna aprilie, în Deșertul Colorado, din California, mai exact în Valea Coachella, are loc un festival de muzică și arte. Acesta devenit în ultimii ani un loc unde celebritățile petrec de dimineața și până seara și unde își afișează ținutele scumpe, mai mult sau mai puțin sumare. Kylie Jenner, sora lui Kim Kardashian, s-a bucurat în dimineața zilei de duminică (17 aprilie) de razele soarelui arzător specific deșertului vestic american. Potrivit DailyMail.co.uk, ea a purtat o ținută extrem de [...]

Ce nu s-a văzut la Callatis

CULISE. Steaua del Arte, Ziua "Horaţiu Mălăele", dar şi scandalurile legate de politizarea evenimentelor artistice "Artiştii şi echipa tehnică au venit pro bono, ca să iasă ca la începuturi", a dezvăluit Ada Vertan, producătorul festivalului Callatis. "Anul acesta, am fi vrut să facem un proiect cultural: «Steaua del arte». În mai multe spaţii din oraş să se întâmple câte ceva: lansări de filme, piese de teatru, de carte, expoziţii de pictură, caricatură etc. Una dintre zile, de exemplu, era dedicată lui [...]
2 3 4 5 Inainte

 

Tamara Buciuceanu-Botez a murit. Marea actriță avea 90 de ani și probleme cu inima

Dimineața a început cu emoții, după ce medicii de la Elias au anunțat că starea de sănătate a actriței Tamara Buciuceanu Botez s-a agravat. Din păcate, cel mai negru scenariu a [...]
 

Loredana Groza și Horia Brenciu, mult prea intimi la repetiții. Poziție demnă de Kama Sutra

A fost călărit de colegul Tudor Chirilă, de la ”Vocea României”, dar iată că Horia Brenciu a fost și el prins într-o ipostază la fel de intimă. Însă, de data aceasta [...]

Anca Serea, epuizată cu șase copii: „Caut o bonă, abia mă mai descurc“

Oare cum e viaţa când ai casa plină de copii? Sunt mămici care abia se descurcă având grijă de doi prichindei, dar gândiţi-vă cum poate fi cu şase! Anca Serea știe [...]
 

Kira, fiica lui Gică Hagi, predă cursuri de actorie pentru copii

Actrița Kira Hagi, fiica Regelui fotbalului românesc, va susține un curs de actorie pentru copii la DallesGO, una dintre cele mai cunoscute platforme de cursuri interactive din România. La doar 23 [...]
 

Ei se bat pe premiul de 30.000 de euro de la concursul „Asia Express 3“. Cu ce calităţi intră în joc

Filmările pentru „Asia Express 3”, cel mai dur reality-show din România, vor începe după 18 octombrie, când vedetele din concurs vor pleca din ţară. Emisiunea de la Antena 1 va fi [...]

De ce nu merge Antonia cu Alex Velea la Asia Express

Cântăreața Antonia, a explicat care este motivul pe care nu participă la show-ul Asia Express alături de partenerul ei de viață, Alex Velea. Alex Velea va participa la următorul sezon al [...]
 

Andreea Marin, victima unei campanii false cu donaţii. Ce mesaj este trimis în numele ei

Fosta „Zână a Surprizelor” este de mai mult timp personajul preferat al reţelelor de infractori care acţionează în mediul virtual. Aceştia se folosesc de popularitatea Andreei Marin şi expediază în numele [...]
 

Steaua lui Johnny Depp, de pe Walk of Fame, a fost vandalizată. Ce mesaj obscen au scris făptaşii

Johnny Depp, în vârstă de 56 de ani, este cu siguranţă unul dintre cei mai controversaţi actori de la Hollywood. Actorul, originar din Kentucky, a devenit cunoscut datorită rolului deţinut în filmul “Nightmare On Elm Street” şi a interpretat, cu succes, numeroase roluri pentru care a primit aprecieri atât din partea criticilor de film, cât şi a telespectatorilor. În ciuda faptului că a devenit recunoscut la nivel mondial şi a jucat în atât de multe pelicule reuşite, viaţa lui Depp nu [...]

Lady Gaga, surprinsă într-o stare ciudată pe stradă. A căzut din picioare

Lady Gaga nu a trăit una dintre cele mai glorioase momente din viața ei, atunci când în timp ce se îndrepta spre mașina care o aștepta, a căzut fulgerator din picioare. Din păcate pentru vedetă, paparazzi sunt mereu pe urmele ei și au surprins incidentul stânjenitor în toată „splendoarea” lui. O altă situație mai neobișnuită pe care au observat-o admiratorii vedetei a fost însă starea în care se afla aceasta, celebra artistă părând să nu fie tocmai în apele ei. Nu [...]

Martin Scorsese a prezentat în premieră mondială filmul "The Irishman", un proiect faronic finalizat de Netflix

Regizorul Martin Scorsese a prezentat vineri seară în premieră mondială, în deschiderea ediţiei din acest an a New York Film Festival, noul său film, "The Irishman", un proiect ambiţios, început în urmă cu peste un deceniu, ce a fost finalizat de platforma de streaming Netflix, informează AFP. Cu un buget de producţie de 160 de milioane de dolari, 117 spaţii de filmare diferite, 309 scene şi o distribuţie excepţională, acest lungmetraj, ce are o durată de trei ore şi 29 de [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank