Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Orice comerciant poate folosi modelul de mai jos
Sebastian Bodu (sursa foto: adevarul.ro)

Bodu: „Antifrauda e o monstruozitate”. Fostul şef ANAF pune la dispoziţia victimelor excepţia de neconstituţionalitate pentru instanţă

Desantul celor de la Antifraudă împotriva micilor comercianţi a scandalizat prin măsurile de multe ori absurde luate de inspectorii ANAF. Astfel, s-au raportat magazine închise pentru 3 lei şi 28 de bani găsiţi în plus în casă sau pentru 50 de lei în minus, dar şi o bătrânică amendată drastic şi cu urzicile de vânzare confiscate de oamenii legii, în cadrul acţiunii naţionale pentru combaterea evaziunii fiscale. Paradoxal, unul din cei care sare în ajutorul comercianţilor este chiar un fost şef [...]

„Prinţul” proxenet Raţiu, condamnati la 3 ani de închisoare

Andrei Valentin Prisecaru, zis „Prinţul Raţiu“, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare. Decizia magistraţilor constănţeni nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs. Potrivit rechizitoriului, „Prinţul Raţiu”, în vârstă de 38 de ani, „în perioada 20.10.2011 - 26.10.2011, a lipsit de libertate în mod ilegal o tânără, în vârstă de 22 ani, într-un apartament din Vila Maria, situată în staţiunea Mamaia, şi a îndemnat-o în mod repetat să practice prostituţia cu mai mulţi bărbaţi, în scopul [...]

Banii vor ajunge la mătuşa victimei, fost membru de vază al PD Constanţa

Poliţistul care o omorât un tânăr în Eforie, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare şi plata unor daune de 60.000 lei

A omorât un om, dar nu va sta nici măcar o zi după gratii. Este vorba despre poliţistul constănţean Paul Şchiopu care, în august 2011, a provocat în Eforie un accident rutier grav, soldat cu moartea unui tânăr de 30 de ani. Şchiopu a fost condamnat, pe 3 decembrie 2012, de Tribunalul Constanţa, la doi ani de închisoare cu suspendare. În plus, el va trebui să achite rudelor tânărului (fratelui, respectiv mătuşii), daune de 60.000 lei, în solidar cu Inspectoratul General [...]

Păgubiţii nu cred că-şi vor mai vedea vreodată banii înapoi

Escrocul Marius Panţuru, condamnat la 8 ani de închisoare şi restituirea unor prejudicii de peste 1 miliard

Victimele escrocului Marius Panţuru au câştigat o bătălie, dar nu şi războiul în lungul lor drum spre dreptate. Panţuru, aflat în arest preventiv de peste un an de zile pentru înşelăciune, a primit, la începutul lunii decembrie 2012, condamnarea la opt ani de închisoare. Decizia instanţei nu este, însă, definitivă, astfel că escrocul a avut posibilitatea să facă apel. Ceea ce s-a şi întâmplat, pe 17 ianuarie a.c.. Pe lângă condamnare, Panţuru a mai fost obligat la restituirea sumelor de bani [...]

Hoţ să fii, noroc să ai

Fost şef al Direcţiei Silvice Constanţa, condamnat cu suspendare după ce a furat ani la rândul lemn de 4 miliarde

Atunci când ai o funcţie de conducere în cadrul unei companii, evident, ai şi răspundere mai mare, dar şi mână liberă... la toate. Aşa că, puţini sunt aceia care nu cad pradă tentaţiilor şi se abţin să întreprindă anumite acţiuni mai puţin ortodoxe şi legale. Însă, de cele mai multe ori, cei pentru care tentaţia şi parvenetismul cântăresc mai mult decât buna creştere şi cinstea de sine ajung să fie judecaţi de organele competente pentru fapte penale. Au apoi „bafta” de [...]

Îşi făcea plinul la maşină pe banii comunei, dar nu merită închis pentru asta
Florin Constantin Micu

Primarul din Tuzla a luat doar o amendă într-un dosar de corupţie pentru că a furat prea puţin

În anul 2011, la Tuzla avea să se işte un adevărat scandal, după ce s-a descoperit că edilul Florin Constantin Micu s-a folosit de cardurile primăriei pentru a alimenta cu combustibil autoturismele ce nu se aflau în proprietatea administraţiei locale. Împreună cu un consilier de-al său, Gheorghe Samoilă, Micu şi-ar fi alimentat maşinile în repetate rânduri, producând astfel un prejudiciu primăriei în valoare de 5.000 de lei. Din aceste motive, procurorii au început urmărirea penală împotriva celor doi, iar ulterior au [...]

Soțul Andei Adam a fost condamnat la trei ani de închisoare

Anda Adam și soțul ei trec prin momente grele deoarece el a fost condamnat la trei ani de închisoare după ce a fost judecat pentru că a falsificat carduri. El a fost condamnat la trei ani de închisoare și a fost amendat cu 55.000 de lei. Cei trei ani primiți de Sorin Andrei Nicolescu sunt cu suspendare. Sorin Andrei Nicolescu și-a recunoscut vina, iar sentința sa a fost dată la sfârșitul anului 2018, potrivit cancan.ro. Alături de alți patru bărbați, el [...]

Deşi primesc amenzi la adresa respectivă,

SNIF are un punct de lucru fantomă la 23 August

În urma unui control realizat de inspectorii fiscali din cadrul Administraţiei Publice Constanţa prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) la Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare SA (SNIF) Bucureşti, aceştia au constatat o neregulă, drept pentru care SNIF a fost sancţionată cu o amendă în cuantum de 1000 lei. Această neregulă face referire la faptul că reprezentanţii SNIF au încălcat art.81 din O.G. 92/2003, pentru că nu au depus la timp declaraţii privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat „100”, [...]

Deoarece a încheiat contracte fară licitaţie,

Primăria Medgidia, arsă la buget pentru publicitate ilegală

La începutul anului 2008, Primăria Muncipiului Medgidia a încheiat contracte de prestări servicii cu SC Alpha Media SRL şi SC Soti Cable Neptun-Agenţia de Publicitate TV Neptun, privind servicii de teledifuziune, respectiv servicii de publicitate. Mai târziu, instituţia a fost sancţionată contravenţional de către Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) Bucureşti, deoarece nu a realizat nicio procedură de licitaţie publică pentru atribuirea acestor contracte în conformitate cu legislaţia în vigoare privind achiziţiile publice. Edilul din Medgidia, Marian Iordache, [...]

Drept la replică la articolul cu titlul „Mesajul lui Emil Bodnăraş către cursanţii „nebuni”: Dacă vor timp liber, să stea acasă”

Vă înaintăm această cerere exprimându-ne doleanţa de a ne acorda dreptul la replică întrucât în ediţia din 05.03.2012 a ziarului Atitudinea în articolul intitulat „Mesajul lui Emil Bodnăraş către cursanţii „nebuni”: Dacă vor timp liber, să stea acasă” publicat de jurnalistul ce semnează cu numele Mirela Sorina PASCAL nua u făcut parte şi opiniile Fundaţiei Universitare Dunărea Marea Neagră cu privire la toate cele relatate. Având în vedere prejudiciul ce constă în afectarea imaginii publice a fundaţiei noastre care se bucură [...]

Hoţ să fii, noroc să ai!

Epopeea unui hoţ la Oil Terminal: dat afară pentru că fura, reangajat deşi era condamnat, demis din nou şi readus prin sentinţă judecătorească

De-a râsul plânsul! De câţiva ani de zile, un fost şi actual angajat din cadrul companiei de stat Oil Terminal reuşeşte, de fiecare dată, să iasă basma curată după ce dă dovadă de necinste. În primă fază, este dat afară pentru că a încercat să fure 4 tone de benzină ce aparţinea chiar societăţii angajatoare. Este judecat şi condamnat la doi ani de închisoare cu suspendarte dar, culmea, reangajat ulterior de către cel care a venit în locul celui care i-a [...]

Drept la Replică la articolul: De sărbători, ÎPS Teodosie trebuie să dea înapoi donaţia unor enoriaşi, cu dobândă

Preot militar, asim. Lt. col. In evidenta Patriarheie Romane, Traian Chircu

"Situaţia în are se află Arhiepiscopia Tomisului este o consecinţă a abuzului, ilegalităţii şi necanonicitatii, prin care ips Arhiepiscop Teodosie şi-a permis să înfiinţeze peste Capela militară din Mangalia, o parohie civilă fantomă, printr-o decizie proprie nr. 20/12.02.2009, prin încălcarea flagrata a dispoziţiilor legii 213/1998 şi art. 136 din Constituţia României, care interzic categoric înstrăinarea proprietăţilor publice, aflate în patrimoniul administrativ militar. A dus în eroare autorităţile militare din Mangalia, [...]

Dosar deschis în 2014
Sursa foto: evz.ro

RADET Constanţa, anchetată de procurori! Magistraţii au confiscat banii regiei

Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) Constanţa s-a ales cu un cadou nedorit de sărbători. A rămas fără câteva mii de lei în conturi, asta după ce Judecătoria Constanţa i le-a confiscat, în urmă cu câteva zile. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi contestată în trei zile de la comunicare. Confiscarea vine ca urmare a unei solicitări formulate de procurori, către judecătorul de cameră preliminară.
Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) Constanţa, în atenţia procurorilor [...]

Recurs la tribunal
Pompiliu Bota (sursa foto: puterea.ro)

Un avocat din Baroul lui Bota, achitat de Judecătoria Constanţa pentru acuzaţiile de înşelăciune

Un avocat din Baroul lui Bota, judecat pentru înşelăciune, fost achitat. Marian Ionuț Manea s-a dat, multă vreme, drept avocat, reușind, astfel, să înșele mai multe persoane, între care şi un poliţist local din Constanţa, Adrian Paul Anastase. Potrivit părţilor vătămate, Marian Ionuţ Manea se dădea drept avocat ori jurist, lua banii clienţilor însă...doar atât. Întrucât, evident, nu era primit în sala de judecată ca și reprezentant legal al acestora. Cu dosar penal pe rol pentru înșelăciune, așa zisul avocat nu [...]

Scandal pe zecimale

Hotelul Ambasador, victima unei inspectii fiscale eronate?

Orice persoana care are in proprietate o cladire aflata in Romania trebuie sa plateasca, anual, impozit pe cladire. In cazul in care o cladire se afla in proprietatea comuna a doua sau mai multe persoane, fiecare dintre proprietarii comuni ai cladirii datoreaza impozitul pentru spatiile situate in partea din cladire aflata in proprietatea sa. In cazul in care nu se pot stabili partile individuale ale proprietarilor in comun, fiecare proprietar in comun datoreaza o parte egala din impozitul pentru cladirea respectiva. [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank