Anul IX, Nr. 533, Sâmbătă, 19 Octombrie, Duminică, 20 Octombrie 2019


 
 

Dana Rogoz a povestit că a fost victima abuzurilor în adolescență

Dana Rogoz, care tocmai ce a împlinit 34 de ani, a interpretat recent un rol care, în ciuda maturității cu care actrița privește lucrurile, cu siguranță a trebuit aprofundat și a lăsat câteva urme în sufletul acesteia, având în vedere că a mărturisit că a trecut, la rândul ei, în adolescență, prin astfel de incidente, nu la fel de grave cum sunt portretizate în film, din fericire. Dana se află în centrul atenției în această perioadă, după ce filmul în care [...]
 

Concert Bryan Adams pe stadionul din Cluj. Cu ce ocazie vine artistul în România

De trei ori nominalizat la premiile Oscar, legendarul Bryan Adams (59 de ani) va cânta pe stadionul din Cluj-Napoca luni, 11 noiembrie 2019. Evenimentul coincide cu aniversarea postului de radio Digi FM, care în aceeași zi împlinește 4 ani de activitate. Echipa Digi FM va fi la concert și pregătește o petrecere pe măsura invitatului, care nu are nevoie de prezentare. Detalii despre aniversare și despre surprizele care-i așteaptă în perioada următoare pe ascultătorii fideli, dar și pentru cei care vor [...]
 
 

Simona Halep, victorie devastatoare în faţa Serenei Williams la Wimbledon!

Simona Halep este noua campioană de la Wimbledon după o evoluție fantastică în finala cu Serena Williams.

Simona Halep a reușit cel mai bun meci din carieră și a învins-o pe Serena Williams într-o manieră categorică, 6-2, 6-2. Simona Halep a căzut în genunchi după ultimul punct.

Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon, sâmbătă, după ce a învins-o pe americanca Serena Williams în finală cu 6-2, 6-2. Halep a obţinut al doilea său titlu de Grand Slam din carieră după unul [...]

Simona Halep, premiată la Paris! A primit titlul pentru cea mai bună jucătoare în 2018

Simona Halep a participat, marţi seară, 4 iunie, la Cina Campionilor de la Paris, organizată de ITF şi în cadrul căreia a primit titlul de campioană mondială în 2018, an în care a terminat pe locul I WTA şi a câştigat French Open.

Simona Halep şi sârbul Novak Djokovici au fost desemnaţi, la finalul anului trecut, campioni mondiali de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF). Sârbul primeşte pentru a şasera oară în carieră acest titlu din partea ITF, aşadar nu a avut emoţii [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
S-a făcut dreptate

În sfârşit! Clubul lui Becali rămâne fără nume şi siglă. Steaua e a Armatei

Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci a stabilit că numele şi sigla echipei de fotbal Steaua au revenit în proprietatea Armatei. Clubul Sportiv al Armatei a primit de la OSIM certificatul de înregistrare al mărcii Steaua Bucureşti, inclusiv emblema şi cele două stele care reprezintă cele peste 20 de titluri câştigate. Astfel, patronul Stelei, Gigi Becali, va fi notificat să nu mai folosească acest nume fără acordul Clubului Sportiv al Armatei. Mai mult, Becali va fi somat să plăteasca toate [...]

PROBLEME
Gigi Becali

S-a pierdut o stea! Gigi Becali nu mai deţine marca „Steaua”

Marca „Steaua Bucureşti” a fost înregistrată de Gigi Becali în 2004, dar, pe 29 ianuarie 2014, i-a expirat dreptul de folosinţă. Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti a anticipat momentul în care marca „Steaua Bucureşti” va expira şi a depus o cerere de înregistrare a aceluiaşi nume la OSIM, la finalul anului trecut. Clubul armatei doreşte să înregistreze şi marca „Fotbal Club Steaua Bucureşti Citius Altius Fortius”. Oficialii FC Steaua Bucureşti pot solicita prelungirea mărcii la OSIM şi, teoretic, au prima [...]

Lui Tusac i s-a suflat în cască discursul de Ziua Armatei?

Marţi, la Mangalia, în Piaţa Complexului Monumental dedicat Eroilor din Mangalia avut loc ceremonialul militar specific prilejuit de celebrarea Zilei Armatei Române. Sub comanda comandorului Vasile Chirilă, Garnizoana Mangalia a readus în memoria locuitorilor strălucirea armatei române. Au fost momente emoţionante, arborarea Drapelului Naţional la catarg, intonarea Imnului Naţional „Deşteaptă-te, române”, oficierea serviciului religios şi evocarea semnificaţiei Zilei Armatei Române de către comandantul Garnizoanei Mangalia, dar şi discursul minunat al edilul mangalionţilor, Mihai Claudiu Tusac. Primarul nu s-a pregătit, se pare, [...]

Un mare.. neinspirat
Claudiu Tusac

Lui Tusac i s-a suflat în cască discursul de Ziua Armatei

Marţi, 25 octombrie, la Mangalia, în Piaţa Complexului Monumental dedicat Eroilor din Mangalia, avut loc ceremonialul militar specific prilejuit de celebrarea Zilei Armatei Române. Sub comanda comandorului Vasile Chirilă, Garnizoana Mangalia a readus în memoria locuitorilor strălucirea armatei române. Au fost momente emoţionante, arborarea Drapelului Naţional la catarg, intonarea Imnului Naţional „Deşteaptă-te, române”, oficierea serviciului religios şi evocarea semnificaţiei Zilei Armatei Române de către comandantul Garnizoanei Mangalia, dar şi discursul „minunat” al edilul mangalionţilor, Mihai Claudiu Tusac. Primarul nu s-a pregătit, [...]

Schimbare
Ştefan Dănilă

Ştefan Dănilă, noul şef al Armatei

Preşedintele Traian Băsescu a semnat luni decretul de numire a generalului-maior Ştefan Dănilă în funcţia de şef al Statului Major General, acesta urmând să-l înlocuiască pe amiralul cu patru stele Gheorghe Marin. Dănilă, care în prezent este locţiitorul şefului SMG, va prelua funcţia de şef al Armatei, după ce mandatul amiralului cu patru stele Gheorghe Marin va expira, pe 31 decembrie 2010. Amiralul Marin a fost numit şef al Statului Major General pe 13 septembrie 2006 de către preşedintele Traian Băsescu, [...]

În sfârşit

Steaua, invitată de Armată să revină în Ghencea

Steaua a primit din partea Clubului Sportiv al Armatei invitaţia pentru a se întoarce să joace în Ghencea. Într-un comunicat remis astăzi de Clubul Sportiv al Armatei se anunţă că „stadionul este pregătit să găzduiască meciuri de fotbal. CSA, administratorul de drept al Complexului Sportiv Ghencea, imobil aflat în proprietatea publică a statului, doreşte ca echipa de fotbal Steaua Bucureşti să joace în continuare pe stadionul din Ghencea”. Totuşi, cei de la club pun şi câteva condiţii pentru ca roş-albaştrii să [...]

Înregistrări ale orchestrei armatei germane, pe lista celor mai vândute discuri

Înregistrări ale orchestrei armatei germane au intrat pe lista celor mai vândute discuri din Germania și din unele țări nordice în urma colaborării orchestrei cu un cunoscut grup local de heavy metal, relatează EFE, citată de Agerpres.

Ediția discografică a concertului de la Tuttlingen (sud-vestul Germaniei) susținut de grupul U.D.O., al cunoscutului vocalist Udo Dirkschneider, și de orchestra marinei militare a ocupat locul 31 pe lista celor mai vândute discuri din Germania.

'Navy Metal Night' (DVD și dublu CD) s-a situat, în [...]

STRATEGIE

CSAT a analizat planul de înzestrare a Armatei Române

Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), desfăşurată luni, la Palatul Cotroceni, sub conducerea preşedintelui Traian Băsescu, s-a încheiat după aproximativ o oră şi jumătate. Printre temele abordate de membrii CSAT s-a aflat şi planul de înzestrare a Armatei României în perioada 2013 - 2022. În şedinţa de luni a CSAT au fost abordate şi subiecte precum starea industriei de securitate, implicaţiile acesteia asupra capacităţii operaţionale a instituţiilor din domeniul securităţii naţionale şi măsurile necesare pentru restabilirea rolului strategic al [...]

Afacere cu circuit semi-deschis

MApN SRL! Popota Armatei Române îţi găteşte şi livrează mâncarea pentru nuntă

N-o fi cea mai bine dotată armată din NATO, dar a reuşit să dea lovitura în afaceri, după ce şi-a deschis o firmă de bodyguarzi şi una de catering, care oferă servicii inclusiv civililor. Aşa a ajuns MapN să declare deja venituri anuale de 12 milioane de euro din servicii de pază şi protecţie şi catering, oricine având acum posibilitatea de a organiza petreceri private cu mâncare livrată de soldaţi. Dacă despre serviciile de pază nu se ştie dacă s-au extins [...]

BNR pune în circulaţie încă o monedă din argint

Banca Naţională a României va pune în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 25 iunie 2013, o monedă din argint dedicată aniversării a 150 de ani de la punerea pietrei de temelie a Manufacturii de Arme din cadrul Arsenalului Armatei. Aversul monedei redă imaginea unui grup de militari din armata Principatelor Unite în uniforme specifice diferitelor arme, valoarea nominală „10 LEI”, stema României, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA” şi anul de emisiune „2013". [...]

Paparazzi

De dragul unui rol, s-a îngrăşat cu 20 de kilograme

Bradley Cooper e genul de actor care ar face orice pentru un rol. Tocmai de aceea, americanul s-a îngrăşat 20 de kilograme pentru rolul celui mai bun lunetist din istoria armatei americane în filmul „American Sniper”. Pentru acest rol, Bradley Cooper s-a îngăşat atât de mult, încât aproape nu mai poate fi recunoscut. Pe platourile de filmare, Bradley Cooper pare o umbră a celui care a fost declarat cel mai sexy bărbat din lume. [...]

Ultima ipostază de şef al statului
Traian Băsescu

Ziua Naţională a României. Traian Băsescu, huiduit la sosirea la paradă, dar aclamat la plecare

Traian Băsescu a participat, luni, la parada militară din Piaţa Constituţiei, fiind ultimul eveniment de Ziua Naţională a României la care acesta este prezent în calitate de şef al statului. La sosire, dar şi în momentul în care a primit Garda de Onoare, Băsescu a fost huiduit. La plecare însă, Băsescu a fost aclamat de unii dintre participanţi, acesta salutându-i din maşină. „Rămâneţi cu bine”, le-a spus preşedintele. Şeful statului s-a aflat în tribuna oficială, la distanţă de premierul Victor Ponta, [...]

Neobişnuit

Alarmant: Elveţia îşi mobilizează armata din cauza crizei

Elveţia, ţara europeană renumită pentru neutralitate, adoptă măsuri neobişnuite de precauţie, în contextul protestelor antiausteritate din Europa, care la Atena şi Madrid au condus la tulburări sociale de amploare. Elveţia a lansat în septembrie exerciţiul militar „Stabilo Due” ca răspuns la actuala instabilitate din Europa şi pentru a testa viteza de desfăşurare a armatei, potrivit CNBC. Elveţia nu este membră a Uniunii Europene. Ministerul apărării din Elveţia a declarat pentru CNBC că nu exclude necesitatea de a desfăşura trupe în anii [...]

Corneliu Dobriţoiu

Corneliu Bobriţoiu, ministrul armatei electorale

„Atenţiuneeeee, drepţi! La semnalul următor, va fi ora....ăăă, puneţi steagurile galbene cu PNL pe umeri! În coloanăăăă, marş! La vot, evident, că doar n-am venit tocmai aici, io, ditamai ministrelul Apărării, să inspectez forţele armate, c-are cine să se ocupe de ele, NATO, UE, Băse, UNICEF, care dracu’ o fi... Deci, dacă la alegerile astea de aici, din frumosul oraş care este că nu mi-a spus aghiotantu’ unde venim, deşteptul ăsta de catindat a vostru, că mi-e jenă să-i spun numele, [...]

Ilie Roşu, românul care a impresionat America la maratonul de la Boston

Ilie Roşu a alergat în data de 19.04.2010 maratonul de la Boston purtând în mâini pe cei 42,195 km, drapelele României şi SUA. Ilie i-a uimit pe americani prin atitudinea sa, fiind încurajat de zeci şi zeci de mii de americani, care au strigat continuu timp de 4 ore Go România-USA, România-USA Togheter. A dus drapelele la final, trecând linia de sosire în aplauzele tribunei oficiale, rostindu-se atunci numele României. De remarcat că pe întreaga cursă s-a strigat numele României ca [...]
2 3 4 Inainte

 

Actriţa Tamara Buciuceanu, înmormântată cu onoruri militare

Actriţa Tamara Buciuceanu a fost înmormântată cu onoruri militare, vineri, la Cimitirul Sfânta Vineri din Capitală, în prezenţa membrilor familiei, a zeci de oameni, colegi şi cunoscuţi. Un detaşament al Regimentului [...]
 

Reguli noi pentru jurații „Românii au talent“. Florin Călinescu poate apăsa de două ori butonul auriu

Actorul Florin Călinescu (63 de ani) a revenit în juriul emisiunii ”Românii au talent” (PRO TV), alături de Andra (33 de ani), Andi Moisescu (46 de ani) şi de Mihai Petre [...]

Adevărul despre operațiile estetice ale Andreei Bănică

Reacția Andreei Bănică, atunci când a fost întrebată de operațiile ei estetice, a fost cu adevărat de poveste: „Îmi pare rău că nu mă pot dezbrăca în fața voastră, ca să [...]
 

Raluca Podea s-a îndrăgostit la Masterchef: „Sunt puţin debusolată“

A venit rândul Ralucăi Podea să se îndrăgostească într-un show tv. Blondina este concurentă la Masterchef şi dincolo de prepetatele pe care le face şi tensiunea concursului, are timp se pare [...]
 

Daniel Buzdugan, doborât de o problemă de sănătate. Ce a păţit prezentatorul

Buzdugan suferă de pneumonie, aşa că a luat o pauză de la activităţile cotidiene. "O să fiu sleep mode o perioadă, ceva probleme de sănătate la plămâni, pneumonie combinată cu viruşi. [...]

William şi Kate au ajuns la Islamabad după ce avionul lor a întâmpinat probleme din cauza unei furtuni

Prinţul William şi soţia sa, Kate, au ajuns în cele din urmă vineri în capitala Pakistanului, după ce o furtună deosebit de puternică a obligat avionul Royal Air Force, la bordul [...]
 

În ce vilă a locuit Tamara Buciuceanu. Sora de 88 de ani şi nepotul „Ionică“ îi moștenesc averea

Tamara Buciuceanu-Botez nu a avut niciun copil cu soțul ei, medicul anestezist Alexandru Botez care a decedat în urmă cu 23 de ani. Surse din lumea teatrului spun că averea Tamarei [...]
 

Casa în care Kurt Cobain s-a sinucis este de vânzare. Aici şi-a trăit ultimele luni tragice ale vieţii

Istoria muzicii rock nu este una în care poveştile au întotdeauna un final fericit. Mulţi artişti au murit la vârste fragede, înfrânţi de lungile bătălii purtate împotriva depresiei, consumului de alcool sau droguri. Kurt Cobain nu a fost o excepţie. Solistul trupei grunge Nirvana şi-a curmat viaţa la 27 de ani, într-un mod brutal şi a lăsat în urmă o avere impresionantă. Agenţia imobiliară americană Ewing & Clark anunţă faptul că ultima locuinţă a lui Kurt Cobain, achiziţionată la Seattle cu [...]

Martin Scorsese declanşează polemică la Hollywood după ce spune că filmele Marvel „nu sunt cinema“

Regizorul Martin Scorsese a declanşat vineri polemică la Hollywood după ce a declarat că, în opinia sa, filmele cu supereroi precum cele produse de studiourile Marvel ''nu sunt cinema'', ci îl duc cu gândul mai degrabă la un ''parc de distracţii'', potrivit AFP. "Nu le urmăresc. Am încercat, să ştiţi. Dar nu sunt cinema", a declarat cineastul în vârstă de 76 de ani reporterului revistei britanice ''Empire'', care l-a întrebat dacă a urmărit vreodată filme din univers cinematic Marvel.

"Sincer, aşa bine [...]

Prinţul Harry depune noi plângeri în instanţă împotriva unor tabloide britanice

Prinţul Harry a depus plângere în justiţie împotriva companiei care deţine mai multe tabloide britanice, printre care şi The Sun, a indicat vineri acest grup de presă, la câteva zile după lansarea unor proceduri judiciare similare împotriva Mail on Sunday în legătură cu publicarea unei scrisori private adresate de Meghan tatălui său, relatează AFP. ''Confirmăm că a fost depusă o plângere de către ducele de Sussex", a precizat News Group Newspapers, proprietarul The Sun (cel mai citit tabloid britanic) şi a [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank