Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Viceprimarul spune că e vina oamenilor

Lucrări de mântuială pe bani europeni: locuitorii din Ovidiu îşi văd casele inundate la fiecare ploaie din cauza unei erori de proiectare

Execuţia unor lucrări de asfaltare a străzilor şi de amenajare a rigolelor de scurgere a apelor pluviale, într-o localitate, sunt întotdeauna bine venite. Nu şi în oraşul Ovidiu, spun locuitorii de aici. Sau, cel puţin o parte dintre aceştia. Motivul? Aceste lucrări nu au făcut altceva decât să inunde străzile, la fiecare ploaie mai puternică, asfel încât să afecteze, în cele din urmă, structura de rezistenţă a gospodăriilor. Cauza, cred ei, o reprezintă superficialitatea şi dezinteresul celor care au avut ca [...]

Dacă justiţia din România nu-i va da câştig de cauză,
Laurenţiu Marin

Olaru îl va reclama pe Laurenţiu Marin la CEDO pentru abuz

Laurenţiu Marin, fostul director al Direcţiei Apelor Române Dobrogea Litoral, este încă „vânat” de operatorii de plajă ale căror contracte le-a reziliat anul trecut. Contestat vehement datorită unor măsuri, considerate de unii, prea drastice, Marin rămâne o vie amintire în memoria unor oameni de afaceri, care şi-au văzut investiţiile puse una cu pământul. Printre aceştia se numără şi Ioan Olaru, administratorul şi directorul general al societăţii Microcomplex SRL Braşov, al cărui contract cu DADL a fost reziliat pe motiv că nu [...]

Dacă justiţia din România nu-i va da câştig de cauză,
Laurenţiu Marin

Ioan Olaru îl va reclama pe Laurenţiu Marin la CEDO pentru abuz

Laurenţiu Marin, fostul director al Direcţiei Apelor Române Dobrogea Litoral, este încă „vânat” de operatorii de plajă ale căror contracte le-a reziliat anul trecut. Contestat vehement datorită unor măsuri, considerate de unii, prea drastice, Marin rămâne o vie amintire în memoria unor oameni de afaceri, care şi-au văzut investiţiile puse una cu pământul. Printre aceştia se numără şi Ioan Olaru, administratorul şi directorul general al societăţii Microcomplex SRL Braşov, al cărui contract cu DADL a fost reziliat pe motiv că nu [...]

ADS nu-şi mai recunoaşte propriile contracte

Balta Corbu Mic, rătăcită prin acte între Agenţia Domeniilor Statului Şi Direcţia Apelor

Consilierul local Cornel Marin este o persoană foarte cunoscută în Corbu, mai ales de către pescarii care vin aproape zilnic la balta Corbul Mic, administrată de alesul local. Puţini ştiu însă eforturile pe care Cornel Marin le face pentru a oferi celor care-i calcă pragul atât pensiunii, cât şi pescăriei pe care le deţine prin societatea Blancor Imex. Săptămânalul „Atitudinea” a arătat, într-unul din numerele anterioare, impedimentele de care consilierul se loveşte atunci când vrea să aducă o oarecare modernizare bălţii [...]

DADL, acuzată că a amendat cu ochii închişi Primăria Corbu

Anul trecut, când încă mai existau mize electorale la orizont, toate Agenţiile şi Direcţiile care au tangenţă sau legătură cu protecţia mediului, erau un exemplu de funcţionari zeloşi şi puşi pe fapte mari, dar şi extrem de motivaţi şi determinaţi să facă rost de cât mai mulţi bani pentru şefi, cum altfel decât prin intermediul amenzilor aplicate. În topul instituţiilor cu biciul în mână, Direcţia Apelor Dobrogea Litoral (DADL) Constanţa. De pe vremea „domniei” fostului director al Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral [...]

Hristu UZUN

Hristu Uzun, la o plimbare cu băieţii prin peninsulă

Fostul director general al Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral (DADL), pesedistul Hristu Uzun, este un băiat de gaşcă. Se putea vedea şi sâmbăta trecută, când actualul manager de proiect din cadrul Administraţiei Apelor Bazinale Dobrogea Litoral şi-a scos prietenii la o plimbare relaxantă prin zona peninsulară. Că o fi venit în calitate de expert, pentru a vedea cum e cu eroziunea ţărmului pe acolo, că era în drum spre sau de la o berică, nu ştim. Cert este că Uzun şi gaşca [...]

Îndiguire

La judecată cu Apele Române

Consilierul din Corbu, Cornel Marin, care se judecă cu Apele Române Dobrogea Litoral pentru o amendă pe care a primit-o în anul 2009 după ce a construit un bazin de compartimentare, prin ridicare unui zid de piatră, a pierdut, din nou, procesul cu instituţia. Reamintim că în anul 2009 consilierul avea nevoie de un aviz tehnic din partea Apelor Române pentru a ridica un zid de piatră împotriva deşeurilor. Pentru că nu a primit în termenul legal un răspuns, a început [...]

În caz de se îneca vreunul de admiraţie...

De Ziua Marinei, nimfele lui Neptun au defilat „înarmate” cu colăceii de celulită

Pe 15 august, constănţenii au sărbătorit două mari evenimente: Adormirea Maicii Domnului şi Ziua Marinei. Autorităţile au pregătit cu mare grijă, în Portul Tomis, cea mai importantă sărbătoare a judeţului de la malul mării, la care au participat, pe lângă primarul Constanţei, Radu Mazăre, şi alte nume cunoscute, precum Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, ministrul Administraţiei şi Internelor, Radu Stroe, muftiul Iusuf Muurat, prefectul Eugen Bola, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa ş.a. Cum era şi normal, de la Ziua Marinei [...]

Hotel Carol, Vatra Dornei
Hotel Carol

Împărăţia apelor minerale este în România: aici poţi petrece vacanţa de iarnă

Staţiunea Vatra Dornei, supranumită şi „Perla Bucovinei”, este situată la o altitudine de 802 m în Depresiunea Dornelor, la 112 km distanţă de Suceava şi 89 km de Bistriţa Năsăud, la confluenţa Bistriţei Aurii cu Dorna. Regiunea Dornelor este ferită de vânturi fiind apărată de Carpaţi care ocrotesc zona. Zona are un climat temperat continental de nuanţă alpină, cu o temperatură medie anuala de 4,5 grade Celsius. Precipitaţiile bogate şi relieful sub formă de terase au favorizat dezvoltarea unei întinse pânze [...]

Ponta a lăsat vacanţa din deltă
Victor Viorel Ponta (sursa digi24.ro)

Baie de mulţime: Ponta şi Dragnea s-au dat cu barca printre sinistraţii din Teleorman

Premierul Victor Viorel Ponta a mers marţi în zonele afectate de inundaţii din judeţul Teleorman, unde patru oameni au murit şi alţi câţiva sunt daţi dispăruţi. Prim-ministrul a ajuns la sinistraţi cu barca, sosind din vacanţa pe care şi-a petrecea în Delta Dunării, fiind însoţit de vicepremierul Liviu Dragnea. Ponta a anunţat că va aloca sumele necesare pentru refacerea gospodăriilor inundate, după evaluarea pagubelor. Totodată, premierul a anunţat că Guvernul va aloca rapid banii pentru lucrările de sistematizare a apelor din [...]

Tăierile ilegale de păduri s-au diminuat anul trecut

Datele preliminare ale raportului pentru 2016 privind sectorul forestier arată că tăierile ilegale de pădure s-au diminuat anul trecut, potrivit unui comunicat al Ministerului Apelor și Pădurilor (MAP), remis, marți, AGERPRES.

Potrivit comunicatului, în fiecare an, la data de 21 martie, la nivel mondial este marcată Ziua Internațională a Pădurilor.

Pentru 2017, tema aleasă este: "Pădurile și energia".

MAP va publica, în a doua jumătate a acestui an, raportul aferent anului 2016. Conform datelor preliminare, tendința de creștere a suprafeței de pădure din România [...]

I-a ars la buget !

Rosal a incinerat peste 3 miliarde din banii portului

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CN APM) SA a organizat, în data de 10 mai 2004, o licitaţie pentru selectarea unui contractant pentru obiectivul: „Incinerator”, parte componentă a „Proiectului de mediu şi infrastructură în Portul Constanţa”, proiect finanţat în proporţie de 49% de către Banca Europeană de Investiţii şi 51% din surse proprii al CN APM SA. Pentru îmbunătăţirea condiţiilor de prelucrare şi distrugere a deşeurilor, CN APM a luat decizia ca aceste deşeuri spitaliceşti provenite din port şi din [...]

Pentru lipsa avizului tehnic,

DADL a „pescuit” 40.000 lei din balta lui Cornel Marin, consilier local Corbu

Constănţenii, împătimiţi ai pescuitului, cunosc foarte bine locaţia numită Balta Corbul Mic din localitatea Corbu, judeţul Constanţa. Administratorul bălţii, consilierul local, Cornel Marin, a cărui firmă, Blancor Imex, deţine o pescărie şi o pensiune, susţine faptul că eforturile sale de amenajare şi modernizare a acestui complex se loveşte de anumite impedimente din partea autorităţilor. Balta Corbul Mic, ce are o suprafaţă de aproximativ 80 de hectare, este administrată de Agenţia Domeniului Statului (ADS). În anul 2006, ADS a concesionat, pentru o [...]

Francisc Paloşi

Paloşi se duce cu lista de propuneri la ministere

Cu o lună în urmă, liderul UDMR Constanţa, Francisc Paloşi, era ferm convins că în câteva zile de la acea dată, vor fi numite în funcţii persoanele propuse de către partidul pe care îl reprezintă, în posturi de conducere în Constanţa. La conducerea Spitalului Judeţean Constanţa ar fi trebuit să fie numită Ildiko Toldişan, în locul lui Dănuţ Căpăţână, managerul Sanatoriului Balnear Techirghiol, Indiran Logofătu, trecea sub tutela UDMR, la fel şi liderul Spitalului de Pneumoftiziologie, Erdin Borgazi, iar Ionuţ Paloşi [...]

Ionel Manafu

Ion Popescu, apărătorul lui Manafu pentru 900 milioane lei vechi

Ionel Manafu este o figură veche în cadrul PDL Constanţa. Acesta a făcut întotdeauna tot cea ce i-a stat în putere pentru a accede la o funcţie cât mai înaltă, iar dacă în partid nu s-a găsit un loc, lupta s-a mutat pe alt front. După un mandat eşuat la conducerea Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral (DADL), acesta ocupă, în prezent, postul de director al Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu. Dar, în momentul în care a fost îndepărtat de la DADL, Manafu s-a [...]
2 3 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank