Anul IX, Nr. 533, Joi, 17 Octombrie 2019


 
 

Cântăreaţa Sia, diagnosticată cu o boală neurologică rară

Sia, în vârstă de 43 de ani, este una dintre cele mai controversate artiste din industria muzicală din cauza modalităţii în care decide să îşi regizeze videolcipurile pieselor. Cu ajutorul unei adolescente foarte taelntate la dans, o perucă care are rolul e a-i acoperi faţa şi nişte versuri care pot atinge şi cea mai insensibilă inimă, Sia a făcut furori de-a lungul timpului şi se bucură de aprecierea a zeci de mii de fani din întreaga lume. Din păcate, artista le-a [...]
 

Pelicula „Colectiv“ a câştigat premiul pentru cel mai bun documentar la Festivalul Internaţional de la Zurich

Filmul „Colectiv“, al cineastului Alexander Nanau, a câştigat premiul Golden Eye pentru cel mai bun documentar la cea de-a 15-a ediţie a festivalului Internaţional de Film de la Zurich, transmite duminică The Hollywood Reporter. În acest film despre drama incendiului de la clubul Colectiv şi despre problemele sistemului medical românesc apar, printre alţii, Narcis Hogea, tatăl lui Alex Hogea, una dintre victimele de la Colectiv, Cătălin Tolontan, dar şi medici de la spitalul de arşi.

Lungmetrajul de debut al cineastului Darius Marder, [...]
 
 

Simona Halep, victorie devastatoare în faţa Serenei Williams la Wimbledon!

Simona Halep este noua campioană de la Wimbledon după o evoluție fantastică în finala cu Serena Williams.

Simona Halep a reușit cel mai bun meci din carieră și a învins-o pe Serena Williams într-o manieră categorică, 6-2, 6-2. Simona Halep a căzut în genunchi după ultimul punct.

Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon, sâmbătă, după ce a învins-o pe americanca Serena Williams în finală cu 6-2, 6-2. Halep a obţinut al doilea său titlu de Grand Slam din carieră după unul [...]

Simona Halep, premiată la Paris! A primit titlul pentru cea mai bună jucătoare în 2018

Simona Halep a participat, marţi seară, 4 iunie, la Cina Campionilor de la Paris, organizată de ITF şi în cadrul căreia a primit titlul de campioană mondială în 2018, an în care a terminat pe locul I WTA şi a câştigat French Open.

Simona Halep şi sârbul Novak Djokovici au fost desemnaţi, la finalul anului trecut, campioni mondiali de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF). Sârbul primeşte pentru a şasera oară în carieră acest titlu din partea ITF, aşadar nu a avut emoţii [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Antonella Marinescu

Antonella Marinescu, mini-vacanţă „sub acoperire” în San Marino şi Firenze

Deputata PSD de Constanţa Antonella Marinescu şi-a schimbat look-ul. Are, de circa o lună, părul negru şi, părerea noastră, îi stă mai bine decât blond! Pleata brunetă şi-a etalat-o şi într-o mini-vacanţă petrecută în noiembrie în San Marino şi Firenze, după cum atestă fotografiile postate de Antonella Marinescu pe Facebook. [...]

Antonella Marinescu

Antonella Marinescu filosofează după o partidă de călărit

Deputata PSD Antonella Marinescu este o femeie foarte ocupată şi, ori de câte ori are puţin timp liber, nu ezită să profite din plin de acesta. Aşa a făcut şi săptămâna trecută, când a dat fuga la herghelia de la Mangalia să-şi vadă...armăsarul, pe El Iman, cum l-a numit însăşi deputata. „Azi, 15 minute cu El Iman, mi-au încărcat bateriile. A fost o zi lungă şi grea...cu multe întâlniri, discuţii cu oamenii... dar şi satisfacţia ca am putut să îi ajut. [...]

Antonella Marinescu

Astrele nu mint! - Antonella Marinescu

Reprezentantul Peştilor, Antonella Marinescu, va avea o săptămână mai mult decât excelentă. Va exista o comunicare excelentă cu cei din jurul ei, va găsi oamenii în măsură s-o ajute în ce şi-a propus, deci nu poate fi decât fericită de relaţiile bune cu lumea. Antonella Marinescu va pleca, în perioada imediat următoare, câteva zile în străinătate, unde va întâlni persoane foarte importante care-i vor deschide multe uşi. [...]

Antonella Marinescu şi Victor Ponta

Antonella Marinescu, fascinată de prestanţa lui Victor Ponta

Are 43 de ani, intrat în politică la 35 şi a avut o ascensiune constantă. Este vorba de ex-consilierul local, Antonella Marinescu, actual deputat PSD de Constanta, care a marcat, în carieră, şi functia de preşedintă a Organizaţiei Municipale a Femeilor PSD. Antonella Marinescu este admirată şi pentru frumuseţea ei pe care, ori de câte ori are ocazie, şi-o scoate în evidenţă. Aşa că doamna deputat s-a lăsat fotografiată în ipostaze destul de sexy, într-o cameră de hotel, cel mai probabil. [...]

Antonella Marinescu

Astrele nu mint! - Antonella Marinescu

Antonella Marinescu, născută sub semnul Peştilor, aşteaptă de mult timp o veste menită să restabilească normalitatea în proiectele sale. În această săptămână se va bucura de nişte bani pe care-i va primi de la nişte prieteni, astfel reuşind să găsească şi un echilibru financiar. O împăcare sau o calmare a spiritelor îi va îndulci săptămâna. Orice comunicare va lăsa de dorit în cuplu sau la locul de muncă, ori nu va găsi cuvintele cele mai potrivite pentru a spune ceea ce [...]

Antonella Marinescu

Astrele nu mint! - Antonella Marinescu

Reprezentantul Peştilor, Antonella Marinescu, săptămâna aceasta se va concentra mai mult asupra lucrurilor care îi plac ei şi nu mai vrea să facă reajustări ca să îşi adapteze dorinţele la nevoile altora. Maniera sa colorată va atrage atenţia, aşa că ar trebui să-şi folosească energia într-un mod constructiv. Munca s-ar putea să fie puţin greoaie săptămâna aceasta, dar aceasta este o perioada excelentă pentru relaţiile de prietenie, mai ales cu persoanele mai neobişnuite. [...]

În vacanţă
Antonella Marinescu şi fiul său

Antonella Marinescu şi-a dus fiul cel mic din nou în Antalya

Deputatul PSD Antonella Marinescu profită din plin de vacanţa parlamentară. A devenit o obişnuinţă să-şi ia fiul cel mic, pe Rareş, în regiunea Antalya, Turcia, la un hotel care oferă împătimiţilor de scufundări să facă exact ce le place! Vacanţa este în curs de desfăşurare, în acelaşi loc unde Rareş a urmat cursurile de scuba diving. Antonella Marinescu ne-a măturisit că zona le place teribil, că de 11 ani revin în zona numai bună pentru scufundări. 11 ani înseamnă mult, dar [...]

Constănţeanca spune că şi-a îndeplinit visul de-o viaţă
Antonella Marinescu

Consulul la Toronto Antonella Marinescu ia lecţii intensive de engleză: „Învăţ şi 10 ore pe zi”

La începutul lunii octombrie, Antonella Marinescu a fost numită de Guvern în postul de consul general al României la Toronto (Canada). De atunci, fosta deputată PSD se pregăteşte non stop pentru a nu dezamăgi pe cei care au încredere în aptitudinile ei. A fi consul nu este o muncă uşoară, însă e plăcută, spune Antonella Marinescu. Pentru a se pune la punct cu toate detaliile, fostul deputat învaţă pe rupte. „Am învăţat foarte multe în această perioadă. Ajunsesem să învăţ câte [...]

Antonella Marinescu

Astrele nu mint - Antonella Marinescu

Reprezentantul Peştilor, Antonella Marinescu, va avea o săptămână mai mult decât excelentă. Va colabora excelent cu cei din jurul său, va bate la uşile potrivite, va găsi oamenii în măsură s-o ajute în ce şi-a propus, deci nu poate fi decât fericită de relaţiile bune cu lumea. Unii au multă încredere în ideile şi visele ei, de aceea o vor susţine cu adevărat. Un sfat oferit unuia propiat săptămâna aceasta va fi de mare valoare, pentru că are un fler aparte [...]

Antonella Marinescu

Astrele nu mint! - Antonella Marinescu

Pentru reprezentantul Peştilor, Antonella Marinescu, în această săptămână intervenţia unui coleg în treburile sale are efect pozitiv: o ajută cu ceva, o sfătuieşte să schimbe radical direcţia sau duce la un succes de proporţii. Aceasta trebuie totuşi să aibă grijă pe cine acceptă în echipa sa, ca nu cumva un refuz sau o vorbă dură să îi dea peste cap tot ceea ce a construit. Va exista riscul unui conflict sau a unui eveniment care îi va schimba major părerea despre [...]

Se întoarce în Canada la sfârşitul lunii august
Antonella Marinescu

Consulul Antonella Marinescu s-a întors în ţară, să-şi petreacă vacanţa la Constanţa

Antonella Marinescu trece oceanul ca să revină în ţară, pentru a-şi petrece vacanţa de vară acasă, la Constanţa. Fostul deputat şi şefă a organizaţiei municipale de femei PSD Constanţa a fost numită de Guvern, în octombrie 2012, consul general al României la Toronto, în Canada. Pentru a fi la înălţimea postului, Antonella Marinescu s-a pregătit intens, ca să nu-i dezamăgească pe cei care au avut încredere în aptitudinile ei diplomatice. A luat lecţii intensive de limbă engleză, la care tocea şi [...]

Antonella Marinescu, la ceas aniversar.Vezi ce-şi doreşte de ziua ei!

Deputatul PSD Antonella Marinescu îşi serbează astăzi ziua de naştere. La împlinirea celor 44 de ani, nu-şi doreşte altceva decât sănătate, să trăiască ani mulţi să-şi vadă copiii realizaţi. Nu vrea cadouri materiale, cele de suflet sunt mult mai importante şi mai valoroase, spune ea.
Antonella Marinescu îşi va petrece ziua de naştere cu familia şi cei doi copii ai săi, la Bucureşti. Vor merge în oraş, se vor distra şi vor cumpăra cadouri. Însă nu prea ea, ci pentru fiul cel [...]

Are un înger păzitor: a scăpat de atentate şi în Egipt şi Indonezia

Deputata Antonella Marinescu se putea număra printe victimele atentatului de la Kemer

Deputata Antonella Marinescu iubeşte vacanţele, aşa că, deşi este o femeie ocupată, merge deseori să se relaxeze în ţări străine. Ultima vacanţă, pe care a petrecut-o săptămâna trecută în Turcia, ar fi putut însă să se încheie tragic, dacă nu ar fi plecat la timp din staţiunea Kemer, unde duminică, 28 august, a avut loc o explozie provocată de o bombă, 15 persoane, printre care şi doi turişti români, fiind răniţi.

Acest incident nu a speriat-o pe Antonella Marinescu, care e de [...]

La muncă, cu băieţelul de doi anişori

Campionul la înot Răzvan Florea o antrenează pe Antonella Marinescu

Apropiaţii primarului Radu Mazăre sunt, în general, persoane active. Au, de asemenea, cu mici excepţii, pasiuni similare: sporturile extreme, femeile frumoase, afacerile. Deputatul PSD Antonella Marinescu face parte din categoria persoanelor active " face suba-diving, călărie, iar de dată recentă am descoperit că îşi perfecţionează stilul de înot. Nu are un antrenor oarecare, ci chiar pe campionul Răzvan Florea.

În cartierul rezideţial Spectrum din Constanţa, la bazinul de înot, persoanele cu dare de mână, dar nu numai, se înghesuie să-şi ducă prichindeii [...]

Anii trec, dar şi kilogramele

Antonella Marinescu e ca vinul: mai „bună”, odată cu trecerea timpului

Deputatul PSD Antonella Marienscu a căzut în butoiul cu melancolie. Zilele trecute, ea a postat pe contul său de Facebook câteva fotografii de la nunta finilor ei, ce a avut loc în 2004. Ceea ce ne-a atras atenţia, în mod deosebit, a fost modul în care arăta deputatul atunci. Părul era şaten, şi, trebuie să recunoaştem, avea ceva kilograme în plus. De nerecunoscut! Evident, astăzi politicianul arată mult mai bine, iar greutatea pe care a avut-o...în tinereţe a rămas doar o [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Florin Pastramă, plin de sânge după ce a fost atacat cu târnăcopul. De ce a fost bătut soțul lui Brigitte

Scene de groază în București. Soțul lui Brigitte a fost bătut cu bestialitate de două persoane de etnie romă. Florin Pastramă s-a ales cu capul spart și a avut nevoie de [...]
 

Ilie Năstase, părăsit și de cea de-a cincea nevastă? Dovada că Ioana Simion s-a mutat cu chirie

Le bate divorţul la uşă? Se pare că situaţia din familia Ioana Simion " Ilie Năstase e destul de delicată, din moment ce nu mai locuiesc împreună. Fotoreporterii Click! au surprins-o [...]

Tamara Buciuceanu-Botez rămâne la Terapie Intensivă, în Spitalul Elias. De ce nu o externează medicii

Tamara Buciuceanu-Botez se află în continuare internată la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Elias din București. Medicii spun că o vor muta, zilele următoare, în salon. În acest moment, starea [...]
 

Cătălin Botezatu și-a făcut testamentul. Cum se va împărți averea designerului

După problemele de sănătate pe care le-a suferit recent, pe Cătălin Botezatu l-au năpădit câteva gânduri sumbre, iar designerul s-a gândit să-și pună la punct dorințele cu privire la împărțirea averii [...]
 

Situaţie nemaiîntâlnită la "Vocea României". Un concurent de 17 ani i-a jucat pe antrenori pe degete

Un tânăr de 17 ani, cu deficienţe de auz, a făcut furori vineri seara, la “Vocea României” (PRO TV). A întors toate cele 4 scaune ale antrenorilor, însă Smiley s-a trezit [...]

Smiley a lansat cea mai romantică piesă. „My Love“ a fost filmată în deșert, la 50 de grade

Smiley lansează “My Love”, o piesă-terapie pentru relațiile de iubire încercate de timp și de timpuri. “Piesa My Love este ca o declarație de dragoste pe viață, este o invitație la [...]
 

Alexandru Andrieş iese la pensie. Va organiza un turneu de adio

Muzician, arhitect, poet, artist plastic, simbol al unei generaţii, Alexandru Andrieş a ajuns la pensie, motiv pentru care va porni într-un turneu numit “Andrieş iese la pensie”. Întrebat ce înseamnă acest [...]
 

Enrique Iglesias va lansa albumul 'Greatest Hits,' o compilaţie a marilor sale succese

Enrique Iglesias va lansa la 4 octombrie albumul său 'Greatest Hits' care va cuprinde 16 dintre marile sale succese, printre care 'Bailando' şi 'Hero', a anunţat joi cântăreţul spaniol, care trăieşte la Miami, pe contul său de Twitter, relatează EFE.

Deşi artistul le-a cerut fanilor de pe reţeaua de socializare să ghicească piesele care vor fi incluse în această compilaţie, în schimbul unui exemplar cu autograf, fost sa companie discografică, Universal Music Latino Entertainment, a difuzat deja lista celor 16 succese prin [...]

Steven Tyler, gesturi tandre cu iubita mai tânără cu 12 ani decât propria fiică

Steven Tyler (70) este unul dintre cei mai apreciaţi muzicieni ai genului rock şi solistul formaţiei Aerosmith, care continuă să umple marile stadioane ale lumii, după mai bine de 40 de ani de la înfiinţare. Precum orice vedetă rock şi confirmând oarecum stereotipul potrivit căruia rockerii petrec exagerat, au o viaţă agitată şi mereu o iubită mai tânără la braţ, Steven Tyler şi-a trăit din plin anii de glorie, dar nici la bătrâneţe nu o duce deloc rău. În urmă cu [...]

Un album postum al lui Leonard Cohen va fi lansat la 22 noiembrie

Cu voce gravă şi suflet de poet, spiritul lui Leonard Cohen retrăieşte în 'Thanks For The Dance', un album postum cu 9 cântece inedite care va fi lansat la 22 noiembrie, relatează EFE.

Într-o notă de presă, Sony Music informează că acest lucru a fost posibil datorită fiului său, Adam Cohen, care a făcut aranjamentele necesare în înregistrările pe care le păstrează cu tatăl său şi obţinute în timpul realizării ultimul său album, 'You Want It Darker'.

Deşi se credea că autorul cântecului [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank