Anul IX, Nr. 533, Joi, 17 Octombrie 2019


 
 

Cântăreaţa Sia, diagnosticată cu o boală neurologică rară

Sia, în vârstă de 43 de ani, este una dintre cele mai controversate artiste din industria muzicală din cauza modalităţii în care decide să îşi regizeze videolcipurile pieselor. Cu ajutorul unei adolescente foarte taelntate la dans, o perucă care are rolul e a-i acoperi faţa şi nişte versuri care pot atinge şi cea mai insensibilă inimă, Sia a făcut furori de-a lungul timpului şi se bucură de aprecierea a zeci de mii de fani din întreaga lume. Din păcate, artista le-a [...]
 

Pelicula „Colectiv“ a câştigat premiul pentru cel mai bun documentar la Festivalul Internaţional de la Zurich

Filmul „Colectiv“, al cineastului Alexander Nanau, a câştigat premiul Golden Eye pentru cel mai bun documentar la cea de-a 15-a ediţie a festivalului Internaţional de Film de la Zurich, transmite duminică The Hollywood Reporter. În acest film despre drama incendiului de la clubul Colectiv şi despre problemele sistemului medical românesc apar, printre alţii, Narcis Hogea, tatăl lui Alex Hogea, una dintre victimele de la Colectiv, Cătălin Tolontan, dar şi medici de la spitalul de arşi.

Lungmetrajul de debut al cineastului Darius Marder, [...]
 
 

Simona Halep, victorie devastatoare în faţa Serenei Williams la Wimbledon!

Simona Halep este noua campioană de la Wimbledon după o evoluție fantastică în finala cu Serena Williams.

Simona Halep a reușit cel mai bun meci din carieră și a învins-o pe Serena Williams într-o manieră categorică, 6-2, 6-2. Simona Halep a căzut în genunchi după ultimul punct.

Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon, sâmbătă, după ce a învins-o pe americanca Serena Williams în finală cu 6-2, 6-2. Halep a obţinut al doilea său titlu de Grand Slam din carieră după unul [...]

Simona Halep, premiată la Paris! A primit titlul pentru cea mai bună jucătoare în 2018

Simona Halep a participat, marţi seară, 4 iunie, la Cina Campionilor de la Paris, organizată de ITF şi în cadrul căreia a primit titlul de campioană mondială în 2018, an în care a terminat pe locul I WTA şi a câştigat French Open.

Simona Halep şi sârbul Novak Djokovici au fost desemnaţi, la finalul anului trecut, campioni mondiali de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF). Sârbul primeşte pentru a şasera oară în carieră acest titlu din partea ITF, aşadar nu a avut emoţii [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Monica Anghel este de azi mătușică: a născut cumnata ei

Raluca Petrică (34 de ani), fosta iubită a lui Gabi Balint și actuala iubită a lui Alexandru Anghel (31 de ani), fratele cântăreței Monica Anghel, a născut o fetiță azi dimineață (10 noiembrie).

„Copleșită de emoție și fericire! Sănătoasă, frumoasă, 3,540 kg și 51 cm!”, a scris Raluca Petrică pe contul personal de Facebook. Cu această ocazie, „cumnata” Monicăi Anghel l-a făcut pentru prima dată tată pe fratele solistei, Alexandru Anghel. Raluca mai are o fetiță din relația scurtă pe care a [...]

Prins
Sandu Anghel alias Bercea Mondial

Bercea Mondialul, reţinut de procurorii din Olt

Interlopul Sandu Anghel, cunoscut sub porecla de Bercea Mondial, a fost reţinut, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, de procurorii Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. Sandu Anghel a fost prins de poliţişti sâmbătă seara, în cartierul Ferentari din Bucureşti. Depistarea lui Sandu Anghel s-a făcut cu sprijinul structurilor de suport informaţional din IGPR, precum şi al ofiţerilor SRI. Sandu Anghel fusese dat în consemn la frontieră, după ce, [...]

Luminiţa Anghel riscă puşcăria?!

Luminiţa Anghel riscă opt ani de închisoare. Artista este suspectată că, alături de fostul ei iubit, a făcut afaceri care au prejudiciat statul român cu milioane de euro. Luminiţa Anghel este acuzată de evaziune fiscală, întrucât firma la care era acţionar ar fi încasat sume considerabile din organizarea de evenimente, dar nu a plătit impozite, anunţă romaniatv.ro [...]

Ipostaza rușinoasă în care s-a pozat fiul Luminiței Anghel. David Pușcaș nu mai are limite

Ipostaza rușinoasă în care s-a pozat fiul Luminiței Anghel i-a șocat pe prietenii virtuali ai tânărului. După ce recent a recunoscut că este bisexual, David Pușcaș a șocat cu o nouă apariție, scrie libertatea.ro. Ipostaza rușinoasă în care s-a pozat fiul Luminiței Anghel a stârnit controverse, mulți dintre internauți considerând că acesta nu mai are limite și se expune mai mult decât ar fi normal. David Puşcaş s-a pozat în lenjerie intimă, pufăind din ţigară. Recent, acesta s-a fotografiat în brațele [...]

Monica Anghel a născut!

Monica anghel a născut în această dimineaţă un băieţel de 3,250 kilograme şi 51 de centimetri.Spre bucuria familiei şi a apropiaţilor, micuţul este perfect sănătos şi se va numi Aviv Alexandru, relatează EuropaFm.Monica Anghel nu a vrut să afle sexul copilului său până la naştere, dar simţea că va avea un băiat. Vestea aducerii pe lume a copilului a fost dată în direct în "Deşteptarea", la Europa FM, chiar de partenerul Monicăi.„Sunt în al nouălea cer. Sunt cel mai fericit tătic [...]

Luminiţa Anghel a născut un băieţel

Cântăreaţa Luminiţa Anghel este în culmea fericirii. Artista şi soţul ei, Silviu Dumitriade, au simţit astăzi, la ora 9.45, bucuria venirii pe lume a primului lor copil. Băieţelul a primit nota 10 la naştere (scor APGAR), măsoară 48 de centimetri şi cântăreşte 2650 de grame. Sarcina a fost una fară complicaţii.
„Venirea pe lume a băieţelului nostru este cel mai important eveniment din viața mea de până acum, moment pentru care am ales o clinică de prestigiu unde calitatea serviciilor şi siguranța [...]

Monica Anghel şi Aviv

Monica Anghel şi-a botezat copilul în haine Louis Vuitton

Monica Anghel şi-a dorit dintotdeauna un copil, iar anul acesta a fost binecuvântată cu un bebeluş. Micuţul le-a făcut părinţilor o adevărată surpriză, mai ales că aceştia nu şi-au dorit să afle sexul copilul, decât la naştere. Acum, la trei luni de la naştere, micuţul a fost botezat.

Fiul Monicăi Anghel a intrat în rândul lumii! Sâmbătă (10 decembrie), la botezul oficiat la Biserica Sf. Ecaterina din Capitală, fiul cantăreţei şi al soţului acesteia, Marian, a fost botezat. Micuţul a purtat haine [...]

Şeful taberei de copii de la Eforie, peste hotare
 Ionuţ Anghel

Anghel şi-ar face o vacanţă cu balene, dar nu „eşuatele” din Mamaia

Pedelistul Ionuţ Anghel, fost consilier local al oraşului Eforie, este în prezent director al unei tabere de copii. De patru ani încoace, zice că nu şi-a mai făcut un concediu „ca lumea”, fiind prins între partid şi... viaţa amoroasă. În fine, trecem peste acest aspect şi vă prezentăm cu arată Ionuţ Anghel atunci când e în sem-vacanţă şi se relaxează... Fotografiile au fost realizate în urmă cu ceva timp, aşa încât se poate sesiza că are păr. Între timp, s-a cam [...]

Monica ANGHEL

Monica Anghel a devenit mămică

Monica Anghel este una dintre cele mai fericite femei din lume. După mulţi ani de încercări, vedeta a devenit, în sfârşit, mămică. Cântăreaţa se simte foarte bine, iar apropiaţii susţin că bebeluşul îi seamănă leit.
Monica Anghel a născut, săptamâna trecută, un băieţel sănătos, pe care l-a botezat Aviv Alexandru. Fiul Monicăi Anghel îl va avea nas de botez pe unchiul lui, Alexandru, fratele mai mic al artistei, la care aceasta ţine foarte mult. De altfel, cel de-al doilea prenume pe care [...]

Monica Anghel nu se mai opreşte din slăbit

Monica Anghel (47 de ani) este de nerecunoscut! De un an încoace, după operaţia de hernie de disc, solista nu se mai opreşte din slăbit, reuşind să dea jos 30 kg.

Şi, pentru că silueta o ajută, artista nu se sfieşte să îşi aleagă ţinute de scenă cât mai extravagante, care îi vin de minune, scrie click.“Hainele pe care le port acum mă reprezintă, mă simt bine în pielea mea, sunt mulţumită de cum arăt şi de aici vine şi o altă [...]

Monica Anghel este ÎNSĂRCINATĂ?

Monica Anghel a fost invitată, astăzi, în platou la "Necenzurat" unde a făcut o dezvăluire incendiară. Cântăreaţa îşi doreşte să fie din nou mamă.

Monica Anghel are un copil de patru ani, pe micuţul Aviv, însă îşi doreşte să rămână din nou însărcinată. Cântăreaţa a declarat că viaţa ei s-a schimbat radical de când în viaţa ei a apărut băieţelul şi simte că e pregătită pentru o nouă sarcină.

"Aş vrea. L-am întrebat şi pe el dacă ar vrea şi a spus că [...]

Luminiţa Anghel riscă să rămână fără fetiţa pe care a luat-o dintr-un centru de plasament

Momente de groază pentru Luminiţa Anghel. Cântăreaţa riscă să rămână fără fetiţa pe care a luat-o dintr-un centru de plasament şi pe care a îngrijit-o ca pe propria fiică. Artista este şantajată de mama naturală a copilei, care refuză să-i cedeze custodia. Aceasta a recunoscut însă, în emisiunea cancan.ro de la România TV, că în tot acest scandal, femeia are de fapt un interes material.
Fetiţa are acum opt ani, iar Luminiţa Anghel i-a schimbat radical viaţa: a crescut-o ca pe propriul [...]

Megascandal la Eurovision! Luminiţa Anghel: «Nota 0 a fost singurul mod ca să scape de mine»

Gabi Cotabiţă a reacţionat și el, ca şi mulţi alţii, pe marginea scandalului Luminiţa Anghel. „Piesa Luminiţei Anghel a pierdut nu pentru că Ştefan Naftanailă nu i-a acordat nici un punct, ci pentru că a fost pe locul 3 la public! Un calcul matematic simplu şi cunoaşterea regulamentului concursului ne arată că, chiar şi în situaţia în care ea s-ar fi clasat pe locul I la votul juriului şi ar fi fost astfel la egalitate perfectă cu Cezar, acesta din urmă [...]

Monica Anghel și-a vopsit părul roz. Schimbarea de look la care nu se aștepta nimeni

Monica Anghel și-a vopsit părul roz. Artista, care s-a operat în urmă că doar câteva luni, la coloană, a sințit nevoie de o schimbare de look, una chiar îndrăzneață, după părerea fanilor, scrie Libertatea. Interpreta a postat pe contul de socializare un video, de la salonul de înfrumusețare, în care le mărturisește fanilor că și-a făcut o schimbare de look radicală. Fanii au fost cuceriți de schimbare și au felicitat-o pentru decizia luată, mai ales că în ultima vreme, interpreta a [...]

Delia şi Monica Anghel, în juriu la "Te cunosc de undeva"

Din schemă pentru cel de-al cincilea sezon, care va începe curând, “au sărit” Andreea Bălan, Aurelian Temişan şi Ozana Barabancea.În calitate de jurat, Pepe (34 de ani) i-a avertizat pe viitorii concurenţi înscrişi la emisiunea “Te cunosc de undeva” că vor avea probleme cu el dacă nu-şi vor intra bine în rol şi nu vor respecta cu stricteţe fiecare transformare pe care o fac alături de Delia, Monica Anghel şi Andrei Aradits. [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Florin Pastramă, plin de sânge după ce a fost atacat cu târnăcopul. De ce a fost bătut soțul lui Brigitte

Scene de groază în București. Soțul lui Brigitte a fost bătut cu bestialitate de două persoane de etnie romă. Florin Pastramă s-a ales cu capul spart și a avut nevoie de [...]
 

Ilie Năstase, părăsit și de cea de-a cincea nevastă? Dovada că Ioana Simion s-a mutat cu chirie

Le bate divorţul la uşă? Se pare că situaţia din familia Ioana Simion " Ilie Năstase e destul de delicată, din moment ce nu mai locuiesc împreună. Fotoreporterii Click! au surprins-o [...]

Tamara Buciuceanu-Botez rămâne la Terapie Intensivă, în Spitalul Elias. De ce nu o externează medicii

Tamara Buciuceanu-Botez se află în continuare internată la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Elias din București. Medicii spun că o vor muta, zilele următoare, în salon. În acest moment, starea [...]
 

Cătălin Botezatu și-a făcut testamentul. Cum se va împărți averea designerului

După problemele de sănătate pe care le-a suferit recent, pe Cătălin Botezatu l-au năpădit câteva gânduri sumbre, iar designerul s-a gândit să-și pună la punct dorințele cu privire la împărțirea averii [...]
 

Situaţie nemaiîntâlnită la "Vocea României". Un concurent de 17 ani i-a jucat pe antrenori pe degete

Un tânăr de 17 ani, cu deficienţe de auz, a făcut furori vineri seara, la “Vocea României” (PRO TV). A întors toate cele 4 scaune ale antrenorilor, însă Smiley s-a trezit [...]

Smiley a lansat cea mai romantică piesă. „My Love“ a fost filmată în deșert, la 50 de grade

Smiley lansează “My Love”, o piesă-terapie pentru relațiile de iubire încercate de timp și de timpuri. “Piesa My Love este ca o declarație de dragoste pe viață, este o invitație la [...]
 

Alexandru Andrieş iese la pensie. Va organiza un turneu de adio

Muzician, arhitect, poet, artist plastic, simbol al unei generaţii, Alexandru Andrieş a ajuns la pensie, motiv pentru care va porni într-un turneu numit “Andrieş iese la pensie”. Întrebat ce înseamnă acest [...]
 

Enrique Iglesias va lansa albumul 'Greatest Hits,' o compilaţie a marilor sale succese

Enrique Iglesias va lansa la 4 octombrie albumul său 'Greatest Hits' care va cuprinde 16 dintre marile sale succese, printre care 'Bailando' şi 'Hero', a anunţat joi cântăreţul spaniol, care trăieşte la Miami, pe contul său de Twitter, relatează EFE.

Deşi artistul le-a cerut fanilor de pe reţeaua de socializare să ghicească piesele care vor fi incluse în această compilaţie, în schimbul unui exemplar cu autograf, fost sa companie discografică, Universal Music Latino Entertainment, a difuzat deja lista celor 16 succese prin [...]

Steven Tyler, gesturi tandre cu iubita mai tânără cu 12 ani decât propria fiică

Steven Tyler (70) este unul dintre cei mai apreciaţi muzicieni ai genului rock şi solistul formaţiei Aerosmith, care continuă să umple marile stadioane ale lumii, după mai bine de 40 de ani de la înfiinţare. Precum orice vedetă rock şi confirmând oarecum stereotipul potrivit căruia rockerii petrec exagerat, au o viaţă agitată şi mereu o iubită mai tânără la braţ, Steven Tyler şi-a trăit din plin anii de glorie, dar nici la bătrâneţe nu o duce deloc rău. În urmă cu [...]

Un album postum al lui Leonard Cohen va fi lansat la 22 noiembrie

Cu voce gravă şi suflet de poet, spiritul lui Leonard Cohen retrăieşte în 'Thanks For The Dance', un album postum cu 9 cântece inedite care va fi lansat la 22 noiembrie, relatează EFE.

Într-o notă de presă, Sony Music informează că acest lucru a fost posibil datorită fiului său, Adam Cohen, care a făcut aranjamentele necesare în înregistrările pe care le păstrează cu tatăl său şi obţinute în timpul realizării ultimul său album, 'You Want It Darker'.

Deşi se credea că autorul cântecului [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank