Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Traian Băsescu şi-a găsit naşu’
Alexandra Bulz

Idolul politic al sexy pedelistei Alexandra Bulz este Mihai Petre

În timp ce tinerele domnişoare visează să devină asistente tv sau iubite de fotbalişti, modelul constănţean Alexandra Bulz şi-a căutat norocul în politică. Şi l-a găsit. S-a înscris în PDL pe când era în facultate şi, la scurt timp, a primit statutul de secretar executiv al Organizaţiei de Tineret PDL Constanţa şi a reuşit să facă lucruri frumoase pentru cetăţeni, spune Alexandra, alături de colegii săi. Despre viaţa personală, Alexandra nu a vrut să vorbească, însă ştim sigur că iubeşte şi [...]

Alexandra Bulz

Sexy-pedelista Alexandra Bulz, înnebunită să facă rost de-o rochie

O rochie extrem de sexy a înnebunit-o pe lidera tinerilor PDL, Alexandra Bulz, care şi-a pus o prietenă să jure că-i face şi ei rost de una. „Jur cu mâna pe biblie”, s-a conformat amica! Prin urmare, ştim cum se va îmbrăca sexy-pedelista Alexandra Bulz de sărbători! Mai exact ce şi cât va arăta în ţinuta pe care plănuieşte să şi-o achiziţioneze. Pentru curioşi, ei bine, Alexandra a pus ochii pe o rochie albă, lungă, dar transparentă de la brâu în [...]

Ţine la viaţa ei privată
Alexandra Bulz

Sexy pedelista Alexandra Bulz se mărită cu iubitul său, dar nu vrea să spună când

Secretarul organizaţiei de tineret a democrat- liberalilor constănţeni, Alexandra Bulz, va spune în curând „Da” în faţa ofiţerului Stării Civile. Nu se ştie data exact şi asta pentru că frumoasa brunetă refuză să vorbească despre viaţa ei personală. Cert este că va deveni doamna Panait. Alexandra Bulz este de ceva timp cu iubitul ei, Cosmin Panait. Chiar dacă cei doi au postat câteva fotografii pe Facebook, afişându-se împreună la diferite evenimente, sexy pedelista refuză să vorbească despre viaţa ei privată. Se [...]

Plan cu bătaie lungă

Sexy-pedelista Alexandra Bulz se mărită! Nunta va avea loc în august 2014

Sexy-pedelista Alexandra Bulz a stabilit data nunţii. Secretarul executiv al tinerilor pedelişti constănţeni va fi mireasă în vara lui 2014, iar marele eveniment va avea loc la restaurantul „Diplomat”, din zona Abator.
În sfârşit, Alexandra Bulz şi viitorul ei soţ au stabilit data nunţii! Cei doi vor spune „Da” în august 2014, iar petrecerea va avea loc la unul dintre cele mai luxoase restaurante din Constanţa, şi anume „Diplomat”. Mai este mult până atunci şi, tocmai de aceea, Alexandra nu a început [...]

A dat politica pe televiziune
Alexandra Bulz

Fosta sexy-pedelistă Alexandra Bulz se mărită în august: „Aştept cu emoţie acest eveniment”

Sexy-fosta pedelistă Alexandra Bulz se apropie cu paşi repezi de cel mai important eveniment din viaţa ei. În august, frumoasa prezentatoare a matinalului Antena 1 Constanţa va spune „Da” în faţa ofiţerului de stare civilă. Alexandra şi logodnicul ei, Cosmin, se pregătesc intens pentru nuntă. „Pregătirile merg bine. Aşteptăm şi noi cu emoţie acest eveniment”, ne-a declarat Alexandra Bulz. Petrecerea de după nuntă va avea loc la restaurantul Diplomat, din zona Abator. Cât despre rochie, aceasta va fi de la la [...]

Cei doi au o locuinţă în Kitzbuhel

Sexy pedelista Alexandra Bulz s-a mutat cu iubitul său în Austria

Alexandra Bulz, cândva secretarul organizaţiei de tineret a democrat- liberalilor constănţeni, a renunţat la viaţa din România în favoarea Austriei. Sau este doar o vacanţă mai lungă, pentru a scăpa de stresul vieţii cotidiene? Cert este că Alexandra şi-a modificat, de aproximativ o lună, pe pagina ei de Facebook, adresa oraşului de domiciliu. Din lives in Constanţa, România, Alexandra a schimbat în Kitzbühel, Austria.
Frumoasa Alexandra Bulz a ieşit de ceva timp din viaţa politică. A renunţat să participe la acţiunile organizate [...]

Alexandra Bădescu nu-l lasă pe Andrei Ţârdea singur cu fetiţa lor
Alexandra BĂDESCU

Imaginea clubului Bellagio vrea să-şi deschidă o grădiniţă de copii

Alexandra Bădescu a devenit cunoscută după ce fostul ei soţ, Andrei Ţârdea, s-a cuplat cu Andreea Mantea. Atunci, a strigat sus şi tare că Andreea i-a stricat căsnicia, că a lăsat un copil fără tată şi multe altele. De atunci, Alexandra a apărut pe mai toate paginile tabloidelor, la emisiuni TV, ba chiar a obţinut şi contracte frumuşele de imagine. A devenit şi fotomodel, fiind plătită destul de bine de designeri. Bădeasca nu vrea însă să rămână la statutul de „angajat” [...]

Zice că nu s-a despărţit!
Alexandra Bulz

A rupt logodna sexy pedelista Alexandra Bulz? Toate pozele cu iubitul său au fost şterse.

Alexandra Bulz, fostul secretar executiv al Organizaţie pentru Tineret a PDL Constanţa s-a despărţit de iubitul ei?! De câteva zile, nu mai vezi o poză pe contul său de Facebook cu ea şi logodnicul ei, Cozmin Panait. Să se fi încheiat lunga călătorie din Austria cu o despărţire? Doar e la modă! Anul trecut, sexy pedelista Alexandra Bulz declara, pentru „Atitudinea”, că se va căsători cu alesul inimii sale, Cozmin, fără a oferi, însă, prea multe explicaţii. Cei doi au plecat [...]

Alexandra Bulz

Alexandra Bulz de la PDL, bună rău în spumele mării

Tânăra Alexandra Bulz, recent aleasă în structura de conducere a organizaţiei de tineret a PDL Constanţa, este pasionată de modelling în timpul liber. Are şi motive să nu refuze oferte " ca de exemplu reclamă pentru cluburi, vodcă, mobilă executată de firma unui PSD-ist (până la urmă nu contează de unde vin banii...) " mai cu seamă că ea nu se face de râs! Arată bine, iar imaginile provocatoare pe care şi le-a postat pe pagina de Facebook sunt mai grăitoare [...]

Alexandra Bulz

Alexandra Bulz îşi doreşte de ziua ei sănătate

Alexandra Bulz, secretarul executiv al Organizaţiei de Tineret PDL " Constanţa serbează, săptămâna aceasta, pe 12 ianuarie, 24 de ani. Deşi mulţi se aşteaptă ca frumoasa pedelistă să-şi serbeze ziua cu mare fast, ei bine, Alexandra spune că nu va face mare tam-tam. „Niciodată nu am sărbătorit cu tam-tam, aşa că nici anul acesta nu am să mă abat de la obicei”, a spus secretarul Organizaţiei de Tineret al PDL Constanţa. Asta nu înseamnă că nu are vreo dorinţă mai specială [...]

Vedeta constănţeană plăteşte preţul celebrităţii
Alexandra Stan

Alexandra Stan: „Am o mare dezamăgire: îmi doresc un iubit, dar nu am timp”

Constănţeanca Alexandra Stan a reuşit, într-un timp foarte scurt, să câştige fani din întreaga lume. Este una dintre cele mai iubite cântăreţe şi cea mai bine cotată. Nu are foarte mult timp liber, dar puţinele zile care le petrece acasă, îşi împarte timpul astfel încât să mulţumească pe toată lumea. Cum a ajuns Alexandra Stan, o tânără din Valu lui Traian, să cucerească o lume întreagă şi care care a fost traseul ei profesional, ne spune chiar ea, într-un interviu acordat [...]

A fost minunat, dar a renunţat

Sexy pedelista Alexandra Bulz s-a retras din politică: „Nu mă mai întorc, nu mă mai interesează”

Una dintre cele mai sexy constănţence care a cochetat cu politica nici nu vrea să mai audă de acest domeniu. Alexandra Bulz, fostul secretar executiv al Organizaţiei de Tineret PDL Constanţa, a renunţat definitiv la politică şi nu s-ar mai întoarce nici în ruptul capului. Ultima dată când a mai apărut în public ca membru de partid sau poate doar ca simpatizantă a „Buldogului” a fost la începutul acestui an, la lansarea candidaturii lui Vasile Blaga la şefia PDL de la [...]

Sexy pedelista a devenit sexy prezentatoarea

Alexandra Bulz, de la politician la prezentator TV

Până în urmă cu ceva timp, era cel mai sexy politician din Constanţa. Astăzi, este cea mai sexy prezentatoare tv. N-aţi ghicit? Este vorba despre frumoasa Alexandra Bulz. Ea prezintă, de câteva zile, o emisiune matinală de la un post local de televiziune, statut pe care l-a câştigat în urma unui casting, care a durat câteva luni de zile. A învins sute de aspirante la postul de prezentator tv al emisiunii „Fii antenă”, de la Antena 1 Constanţa. A cochetat în [...]

A refuzat trei oferte de la Playboy
Alexandra Enăchescu

Fotomodelul Alexandra Enăchescu i-a făcut plângere penală lui Mihai Bendeac

Alexandra Enăchescu este un fotomodel solicitat de mai marii designeri de la noi, astfel că nu duce lipsă de prezentări. Cu toate astea, tânăra brunetă consideră că nu poate trăi din banii care-i câştigă în Romînia, astfel că s-a hotărât să încheie contracte şi cu casele de modă din străinătate. Când nu este pe podiumul din România, Alexandra se află în Anglia. Iar, când nu este în Anglia, este la ...emisiune. Reporterul Atitudinea a intervievat-o pe frumoasa sexi în timp ce [...]

Resemnaţi şi trişti
Alexandra Bulz

Mihai Petre şi sexy pedelista Bulz filozofează asupra prăbuşirii PDL

USL a obţinut mai bine de 60% la nivel central din voturi, reuşind astfel să fie prima forţă politică din România. Înfrângerea PDL cu greu va putea fi uitată. Până atunci, portocalii constănţeni filozofează pe Facebook. Printre aceştia, Mihai Petre şi Alexandra Bulz. „Ok... s-a învârtit roata... La alegerile locale din anul 2004, Alianţa DA câştiga Bucureştiul, majoritatea sectoarelor şi marile oraşe pe un vot negativ împotriva PSD... în 2012 a făcut-o USL pe un vot şi mai negativ împotriva PDL... [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank