Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Grindeanu, la întâlnirea cu oamenii de afaceri turci: Energia și apărarea, domenii cu potențial de dezvoltare între România și Turcia

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, luni, că energia și apărarea sunt două domenii cu potențial de dezvoltare în relațiile bilaterale dintre România și Turcia, într-o întâlnire pe care a avut-o la Palatul Victoria cu ambasadorul Turciei în România, Osman Koray Ertaș, și cu reprezentanții Asociației Oamenilor de Afaceri Turci.

Potrivit unui comunicat de presă al Executivului transmis AGERPRES, premierul Sorin Grindeanu a salutat în cadrul întrevederii evoluția relațiilor economice dintre România și Turcia și a subliniat potențialul lor de dezvoltare și determinarea [...]

Peste 400 de militari români și turci la exercițiul "Steaua de mare"

Peste 400 de militari români și turci vor lua parte, la începutul săptămânii viitoare, la "Steaua de mare", în exercițiu urmând să fie angajate fregata "Turgutreis" și nava purtătoare de rachete "Yildiz" (P-348) ale Armatei Turciei.

Conform unui comunicat de presă remis vineri de Forțele Navale Române (FNR), la exercițiul care va avea loc în perioada 3-5 aprilie vor participa aproximativ 200 de militari români ambarcați la bordul corvetei "Contraamiral Eustațiu Sebastian" (264), dragorului maritim "Locotenent Lupu Dinescu" (25) și navei purtătoare [...]

File de istorie inedite

Cei mai mulţi negustori din Constanţa anilor 1880 erau greci şi turci, care îşi deschideau birturi şi băcănii. Vezi ce se făcea în cătunul Mamaia

Au trecut aproape 130 de atunci, dar tendinţele economice sunt aceleaşi: în anii 1880, ca şi în zilele noastre, la Constanţa se înfiinţează crâşme şi băcănii pe bandă rulantă, foarte puţin investitori alegând să „rişte” în afaceri de producţie. Şi în secolul IX, ca şi acum, în secolul XXI, apar destul de des hanuri- echivalentul motelurilor de azi şi brutării, iar printre oamenii de afaceri din Constanţa se regăsesc foarte puţini români, la finele anilor 1800 majoritatea copleşitoare a investitorilor fiind [...]

Impresionat de „turcaleţi“
Gabriel IORDACHE

Iordache de la ARR a dat 150 de euro să facă baie în Marea Mediteraneană

Pentru a se deconecta de stresul cotidian, Gabriel Iordache, şeful Autorităţii Rutiere Române Filiala Constanţa, a fugit până la turci să facă baie în Marea Mediteraneană. Convins de prieteni că serviciile turistice oferite de turci sunt accesibile şi calitative, Gabriel Iordache a acceptat să-şi însoţească colegii într-o scurtă vacanţă, întrucât, spune el, simţea nevoia să se „revigoreze”. „Temperaturile de peste 35 de grade mi-au permis să fac plajă, dar şi baie în Marea Mediteraneană. Am plecat în concediu să uit de [...]

Cu sfârcurile la vedere şi zonele intime aproape goale
Alexandra Stan

Alexandra Stan şi-a abandonat definitiv fanii români. Constănţeanca pozează incredibil de sexy pentru turci şi japonezi

Alexandra Stan pare să fi decis a se concentra pe fanii săi de peste hotare, urmând astfel exemplul celeilalte cântăreţe din Constanţa de mare succes, Inna. După episodul bătăii primite în iunie 2013 de la fostul ei iubit şi impresar, Marcel Prodan, Alexandra Stan a văzut că nu numai cihpul şi sănătatea au avut de suferit, ci şi imaginea ei de artistă, motiv pentru care a intrat într-un lung con de umbră pentru media şi fanii săi din România. În mod [...]

Sfaturi

Trăsături de personalitate care îşi asigură succesul în afaceri

Nicio afacere nu seamană cu alta şi niciun antreprenor nu ar putea să gândească la fel ca un altul. Totuşi, toţi antreprenorii de succes au câteva lucruri în comun care i-au ajutat să cunoască succesul în afaceri.
Potrivit unui studiu realizat de Guardian Life Small Business Research Institute şi citat de Business Insider, toţi oamenii de afaceri au şase trăsături de personalitate comune. La studiu au participat 1.100 de antreprenori care conduc firme cu cel mult 99 de angajaţi.
Cercetătorii nu au vrut [...]

10 sfaturi pentru a fi convingător în afaceri

A avea dreptate şi a primi dreptate sunt două lucruri cât se poate de diferite. Aţi trecut vreodată prin situaţia de a va eşua o negociere în afaceri, chiar dacă aţi folosit toate argumentele posibile?
1. Pregătiţi bine toate argumentele afacerii!
Una dintre cele mai bune premise ale unei discuţii reuşite şi ale unei negocieri în afaceri perfecte este pregătirea. Descoperiţi toate argumentele care vă sunt favorabile, dar şi (foarte important!) obiecţiile care vi s-ar putea aduce de către partenerul de dialog.
2. Controlaţi [...]

Claudiu Iorga Palaz

Afacerile lui Palaz sfidează criza: profit de jumătate de miliard în 2009

Afacerile familiei prefectului Constanţa fac faţă crizei economice fără a întâmpina mari probleme. Ba, dimpotrivă, părinţii şi soţia lui Claudiu Iorga Palaz se pot lăuda că au încheiat anul 2009 cu un profit net de aproape jumătate de miliard de lei, demonstrând astfel că familia Palaz chiar se pricepe la afaceri. Există, ce-i drept, şi câteva societăţi care au terminat anul trecut pe minus, dar, per total, Palaz a ieşit pe plus: 48.325 lei net, la un portofoliu de 8 firme, [...]

Deoarece au preţuri bune şi o calitate superioară,

Românii fac speculă cu pasta de dinţi a americanilor de la Kogălniceanu

Conform declaraţiilor oficialilor americani, baza de la Mihail Kogălniceanu este cea mai mare din Europa de Est. Locul ales pentru ridicarea orăşelului militarizat este unul strategic, aflându-se în apropierea unui aeroport internaţional, a unei căi ferate şi a unui depozit de muniţie, cel de la Nicolae Bălcescu. Construită pe terenul fostei Brigăzi 34 Mecanizate Mihail Kogălniceanu, Permanent Forward Operating Site (PFOS), cu o capacitate de 1600 de soldaţi urmează să fie operaţională din primăvara lui 2010. Aceasta este o bază care [...]

În Turcia, alături de prietenii-parteneri de afaceri turci

Consilierul Tudor Ştefan din Limanu petrece de Revelion în Iskenderun

Iskenderun (cunoscut în limba greacă cu numele de Alexandretta) continuă să fie o destinaţie turistică aparte, dacă este un oraş turcesc situat la graniţa cu Siria. Este de notorietate tensiunea dintre cele două ţări, dar pentru Iskanderun (district în Provincia Hatay) activitatea turistică continuă ca şi cum n-ar fi existat niciodată proteste la graniţa cu Siria. Industria hotelieră este puternic dezvoltată în regiune, cu o varietate de hoteluri şi pensiuni. De asemenea, în portul oraşului se află un important centru de [...]

Inna, singură în Turcia, cu mai mulţi bărbaţi celebri! Printre ei, 50 Cent!

Inna face furori în întreaga lume, iar pe turci se pare că i-a cucerit deja, deoarece e singura artistă care va fi prezentă vineri şi sâmbătă seara la festivalul Velvet Villains Vestival, din Istanbul. Românca noastră e singura femeie care va urca pe scenă pentru a face show printe alte nume cu greutate de pe scena muzicală internaţională, precum0 Cent, Ne-Yo, Akon şi Sky Blu de la LMFAO. Inna de abia aşteaptă să îşi încânte fanii cu hiturile ei deja cunoscute [...]

Cu leafa de la turci, Adelina vrea să scape de ratele la casă

Emoţii mari pentru Adelina Pestriţu luni seară. După ce a fost prezentatoarea unei emisiuni înregistrate, bruneta a trebuit să dovedească dacă face faţă unei emisiuni live. Şi a reuşit. Peste 1.500.000 de români au fost curioşi să vadă cum se descurcă Adelina, iar postul Kanal D a fost lider de audienţă. Se anunţă o nouă etapă în viaţa profesională a Adelinei Pestriţu. Luni seară, bruneta a trecut cu brio peste proba unei emisiuni transmisă în direct. Deşi a avut mici momente [...]

Protocol de colaborare

Firma înfiinţată de Bogdan Chirieac s-a aliat cu oficiali turci pentru „capturarea” fregatelor Regele Ferdinand şi Regina Maria

Mai multe firme din Turcia şi o companie românească au semnat, luni, la Constanţa, un protocol de colaborare pentru a participa ulterior la licitaţia internaţională ce va fi organizată pentru programul de modernizare a fregatelor Regele Ferdinand şi Regina Maria, transmite corespondentul MEDIAFAX. Alocarea proiectului va fi decisă în acest an, urmând ca procesul de modernizare să dureze aproximativ trei ani şi jumătate.
Evenimentul a fost organizat de STM (Savunma Teknolojileri Mühendislik ve Ticaret A.Ş.), o prestigioasă companie de inginerie şi tehnologie [...]

Un nou club de afaceri în Constanţa

În ideea formării unei pieţe mai relaxate şi a unor colaborări mai strânse între oamenii de afaceri, tot mai mulţi întreprinzători din ţară s-au grupat în cluburi de profil. Fie că ne referim la domenii precum IT, comerţ, servicii, imobiliare, scopul unui club de afaceri este acela de a veni cu cele mai bune informări în domeniu şi de a oferi un sprijin tuturor celor care doresc să demareze o afacere şi nu dispun de posibilităţi financiare. În acest sens, un [...]

Sfaturi

Patru sfaturi în afaceri, de la antreprenori de succes

În spatele unui plan de afaceri bine construit sau care a ajuns să aibă succes, s-a aflat de multe ori un element uman, care a oferit inspiraţie sau stabilitate şi încredere. BBC a prezentat pentru cei la început de drum, ideile care i-au dus departe pe câţiva dintre oamenii de afaceri de succes din lume.

Simplitatea este cheia
Acest mesaj vine de la Dom Sagolla, unul dintre fondatorii Twitter. Aplicaţia pe care acesta a dezvoltat-o pentru iPhone, prin compania DollarApp fondată de el, [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank