Anul IX, Nr. 533, Sâmbătă, 7 Decemrbie, Duminică, 8 Decembrie 2019


 
 

Cătălin Botezatu, chef grandios după ce a învins cancerul. „Am trecut pe lângă doamna cu coasa“

Cătălin Botezatu o ține din petrecere, în petrecere. Designerul a împlinit 53 de ani pe 3 decembrie, prilej cu câte prietenii apropiați s-au întrecut în a-i face surprize peste surprize și cadouri care mai de care mai scumpe. Cel mai costisitor cadou primit de Cătălin Botezatu a fost o pereche de ochelari din aur de 18 karate, o avere pe care Cătălin o va purta „pe ochi” de acum înainte. ”Sper să nu mi-i fure Băduleasca” (n.r. prietena lui, Raluca Bădulescu), [...]
 

Fiica Iuliei Albu, machiaj spectaculos la doar 10 ani. Reacția vedetei

Mikaela, fiica Iuliei și a lui Mihai Albu, s-a transformat într-o domnișoară adorabilă și, la doar 10 ani, pare să îi calce pe urme mamei sale atunci când vine vorba de apariții. Micuța apare rar în fotografiile din mediul online ale părinților săi, aceștia parcă dorind să o țină numai pentru ei, însă și atunci când mai apare vreo poză cu Mikaela, toți admiratorii mamei sale nu mai știu ce complimente să îi facă acesteia.

Mikaela a devenit o domnișoară superbă, care [...]
 
 

Simona Halep, victorie devastatoare în faţa Serenei Williams la Wimbledon!

Simona Halep este noua campioană de la Wimbledon după o evoluție fantastică în finala cu Serena Williams.

Simona Halep a reușit cel mai bun meci din carieră și a învins-o pe Serena Williams într-o manieră categorică, 6-2, 6-2. Simona Halep a căzut în genunchi după ultimul punct.

Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon, sâmbătă, după ce a învins-o pe americanca Serena Williams în finală cu 6-2, 6-2. Halep a obţinut al doilea său titlu de Grand Slam din carieră după unul [...]

Simona Halep, premiată la Paris! A primit titlul pentru cea mai bună jucătoare în 2018

Simona Halep a participat, marţi seară, 4 iunie, la Cina Campionilor de la Paris, organizată de ITF şi în cadrul căreia a primit titlul de campioană mondială în 2018, an în care a terminat pe locul I WTA şi a câştigat French Open.

Simona Halep şi sârbul Novak Djokovici au fost desemnaţi, la finalul anului trecut, campioni mondiali de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF). Sârbul primeşte pentru a şasera oară în carieră acest titlu din partea ITF, aşadar nu a avut emoţii [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Silviu Prigoană şi Adriana Bahmuţeanu

Bahmu se reapucă de treabă, Prigoană se cere în concediu de paternitate

Adriana Bahmuţeanu a declarat că vrea să se reapuce de muncă şi să îşi reia activităţile, acesta fiind motivul pentru care soţul ei, deputatul PDL Silviu Prigoană, a cerut conducerii Camerei Deputaţilor să beneficieze de concediu pentru îngrijirea copilului pe o perioadă de 2 ani. „Va trebui să mă reapuc de muncă, trebuie să aducă cineva bani în casă. O să îmi reiau activităţile. Şi în perioada în care am fost gravidă, m-am ocupat de Etno TV şi Taraf TV (televiziuni [...]

Adriana Lima

Adriana Lima, incredibil de sexy

Chiar dacă se afla în Miami, unde sex appeal-ul abundă, tot a reuşit să capteze atenţia trecatorilor cu alegerea ei vestimentară. Este vorba despre Adriana Lima, care a devenit mamică pentru a doua oară în toamna anului trecut, dar nu se sfieşte să-şi arate formele ori de câte ori apare în public, semn că este foarte mândră de revenirea ei spectaculoasă. [...]

Mesajul de încurajare de la Bahmu, pentru Gabriela Cristea

Aflată în plin divorţ cu omul de afaceri Silviu Prigoană (51 de ani), Adriana Bahmuţeanu (40 de ani) s-a distrat pe cinste! Bruneta a fost invitată la petrecerea dată de Gabriela Cristea (40 de ani) şi Tavi Clonda (34 de ani) cu ocazia cununiei lor civile, în data de 30 aprilie, la un restaurant din zona de nord a Capitalei.

Cei doi amorezi s-au căsătorit la Starea Civilă a Primăriei Sectorului 4 din București. La petrecerea de după cununie, alături de alte [...]

Bahmu face cinste cu o tonă de fasole cu cârnaţi

Adriana Bahmuţeanu se pregăteşte să intre în Cartea Recordurilor cu cea mai mare oală cu fasole cu cârnaţi gătită vreodată: o tonă.Evenimentul va avea loc azi, de Ziua Naţională, la Târgul de Sărbători Etno TV, care va ţine până la sfârşitul lunii, la staţia de metrou Republica din Bucureşti. “Îi aştept pe toţi românii să sărbătorească 1 decembrie la «cazanul lui Prigoană»”, spune Adriana Bahmuţeanu.

Libertatea.ro [...]

Adriana Bahmuţeanu s-a îngrăşat 20 de kilograme

Gravidă în 8 luni şi jumătate, Adriana Bahmuţeanu s-a îngrăşat peste 20 de kilograme de la începutul sarcinii. Partenera politicianului Silviu Prigoană a ajuns să aibă 80 de kilograme, însă acest lucru nu o deranjează deloc şi îl aşteaptă cu nerăbdare pe următorul moştenitor al familiei Prigoană."Am ajuns să cântăresc 80 de kilograme. Am cât Casa Poporului. Înainte cântăream 60 de kilograme, cam aşa. Aştept cu nerăbdare să nasc. După 15 noiembrie se poate întâmpla oricând acest lucru", a spus Adriana [...]

Ioana Popescu, în scandal cu Bahmu şi cu Brancu

Un nou scandal s-a iscat în timpul emisiunii "Agentul VIP", de la Antena 2, unde Adriana Bamuţeanu şi Ioana Popescu au avut un schimb dur de replici, în care a fost atras şi moderatorul Cristi Brancunvitată în emisiunea de luni, Adriana Bahmuţeanu a criticat-o pe Ioana Popescu, spunând despre ea că a luat- o pe căi rele şi că şi-a făcut şi branşa de râs. Replica Ioanei nu a întârziat, dar ea şi-a vărsat nervii pe Brancu: "Fiecare dintre noi are [...]

Adriana Bahmuțeanu va avea un show la Antena 2

Dezvaluiri de tot felul, secrete bine ascunse, detalii neasteptate despre oricine si orice, dar si multe sfaturi utile - toate la "Incepe Bahmu!"
"Abia astept ziua de luni! Am tot ce mi-am dorit vreodata de la un format de televiziune: libertatea de a fi eu insami, o echipa splendida de profesionisti, un decor in care ma simt minunat, colegi pe care ii cunosc de o viata... Sunt lucruri pe care mi le-am dorit si care mi s-au intamplat acum, la Antena 2." [...]

Adriana Bahmuţeanu

Adriana Bahmuţeanu a ajuns la doctor de ziua ei

Chefurile de pomină din familia Bahmuţeanu-Prigoană au început să se rărească de când cei doi soţi şi-au pierdut bebeluşul, născut prematur. În loc să petreacă de ziua ei, Bahmu îşi rezolvă problemele de sănătate într-o clinică din Germania. Exuberantă de fiecare dată când se apropia ziua ei de naştere, Adriana Bahmuţeanu (36 de ani) vorbeşte acum cu jumătate de gură despre eveniment, mai ales că este prima aniversare de când l-a pierdut pe Darius, copilaşul născut la 7 luni. „De ziua [...]

Actriţa Adriana Nicolae a născut o fetiţă

Actriţa şi instructoarea de fitness Adriana Nicolae, care a devenit cunoscută când s-a spus că ar fi însărcinată cu Ştefan Bănică Jr., a născut zilele trecute o fetiţă. Din fericire, între timp situaţia -sa rezolvat, iar numele solistului a fost scos din acest scandal.Astfel, Adriana Nicolae a adus zilele trecute pe lume o fetiţă sănătoasă, al cărei tată este Ţânţăreanu Jr.

Actriţa mai are o fetiţă, pe Ariana, al cărei tată este tot Dragoş Ţânţăreanu, care şi-a recunoscut fiica, iar numele lui [...]

Sursa foto: Click.ro

Este oficial! Bahmu şi Prigoană s-au împăcat

După ce, luni de zile, s-au bălăcărit la televizor, iată că Iepuraşul a venit la Adriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană cu un cadou neaşteptat. Cei doi au revenit la sentimente mai bune şi au decis să se împace. Adriana Bahmuţeanu şi-a făcut bagajele din apartamentul în care stătea şi s-a mutat, din nou, în căminul conjugal. Un apropiat al celor doi confirmă împăcarea şi spune că Bahmu şi Prigoană sunt mai fericiţi ca niciodată.

Mirela Sorina PASCAL [...]

Adriana Bahmuţeanu, cu băiatul cel mare la spital: "Viaţa ne oferă şi mici probleme"

Adriana Bahmuţeanu a ajuns cu băiatul cel mare la spital chiar în ziua în care fiul ei cel mic împlinea cinci ani. Din fericire, nu a fost nimic grav.
Chiar în ziua în care fiul ei cel mic împlinea cinci ani, Adriana Bahmuţeanu a ajuns cu băiatul cel mare la spital. Din fericire, copilul nu a avut nimic grav.
"Astăzi copilaşul meu frumos, Eduard Gabriel, împlineşte cinci anişori!!! La mulţi ani iubirea mea mică, să ai o copilărie fericită, să ai noroc să [...]

Adriana Bahmuțeanu, cadou extravagant de la un bărbat cu care se judecă prin tribunale

Lucrurile au început să intre pe făgașul normal în familia Prigoană. Deși în ultimele săptămâni s-a discutat chiar de o separare între Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană, iată că cei doi soți au revenit la sentimente mai bune și au petrecut împreună Crăciunul la munte, alături de copiii lor.

Noul an îi va găsi tot la Poiana Brașov pe soții Prigoană, pentru că Bahmu a primit cadou întreaga excursie din staţiunea montană. Prezentatoarea s-a răsfățat la masaj şi la băi cu apă [...]

Adriana Bahmuţeanu e din nou mămică! A născut un băieţel de 3,2 kilograme!

Adriana Bahmuţeanu a născut astăzi un băieţel de 3,2 kilograme care a obţinut scorul Apgar 8.Soţia lui Prigoană a adus pe lume pe cel mai nou membru al familie prin cezariană. Medicii au amânat cât mai mult momentul intervenţiei, pentru ca micuţul să fie cât mai bine dezvoltat în momentul naşterii. Astfel, s-a luat decizia de a se interveni vineri, pentru a nu risca să înceapă travaliul la sfârşitul săptămânii. [...]

Adriana Bahmuțeanu a primit ofertă de a intra în politică! Fosta soție a lui Silviu Prigoană a dat răspunsul

Se pare că Adriana Bahmuțeanu are calități ce o recomandă pentru o carieră în politică, ofertele primite demonstrând totul în acest sens.Recent, fosta soție a lui Silviu Prigoană a dezvăluit că a primit un semnal de la un partid aflat la putere pentru a candida la funcția de europarlamentar. Conform realitatea.net, știrea nu l-a bucurat pe fostul ei partener, ba din contră.

„Am răspuns că mă voi mai gândi. Prigoană sigur a aflat de această ofertă, pentru că pe persoana respectivă o [...]

Adriana Nedelea (Realitatea TV) cea mai bună prezentatore de ştiri din România

Jurnalista a primit, luni seară, premiul pentru cea mai bună prezentatore de ştiri din ţară.
Peste 140 de programe, 300 de realizatori și 19 posturi TV au intrat în competiție pentru premiile Asociației Profe­sio­niștilor de Televiziune din România (APTR) 2012. Printre câștigătorii celei de-a 22-a ediție a galei se numără Adriana Nedelea (Realitatea TV) și Gabriela Firea (Antena 1).

Adriana a fost desemnată cea mai bună prezentatoare de știri din România, iar Andreea Crețulescu a plecat acasă cu premiul pentru emisiune de investigație [...]
Inapoi 1 2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Bianca Drăguşanu, între fostul şi actualul iubit

Bianca Drăguşanu are o viaţă sentimentală complicată în care apar mereu persoane din trecut. Blondina care era hotărâtă în urmă cu o lună să divorţeze de Alex Bodi, în urma unui [...]
 

Cine este „creierul“ afacerii lui Smiley. A fost desemnat managerul anului

Smiley este un artist în vogă, care dincolo de comcerte din care câştigă bine, îşi suplimentează veniturile din emisiunile PRo Tv la care este prezentator şi jurat, dra şi din casa [...]

Modelul Doina Ciobanu, cu sânii pe afară în Londra

Fotomodelul şi vedeta de Internet Doina Ciobanu a făcut senzaţie la petrecerea organizată de Naomi Campbell după gala British Fashion Awards, luni noaptea, la clubul de fiţe Tramp. Moldoveanca de 25 [...]
 

Gest cutremurător al preşedintelui de la Valea Dacilor. Tânărul s-ar fi spânzurat cu un tricolor

Preşedintele „Valea Dacilor” a fost găsit mort, duminică dimineaţa, având un tricolor în jurul gâtului. Rareş Damian avea 33 de ani.

Gest cutremurător al unui tânăr cunoscut pentru acţiunile de promovare a [...]
 

Cornel Galeș a murit într-un accident rutier în Spania

Vestea șocantă a morții lui Cornel Galeș scoate la iveală detalii cutremurătoare din viața soțului Ilenei Ciuculete. Chiar dacă acesta publica pe rețelele sociale imagini în care părea că duce o [...]

Cât te costă să faci Revelionul cu vedetele

Vedetele nu au odihnă nici în noaptea de 31 decembrie, alegând să petreacă alături de fanii lor, la localurile din Capitală sau de la munte. Click! vă spune cât vă costă [...]
 

Brigitte, şefa unui clan mafiot în videoclipul solistului Nana

Pentru prima oară, Brigitte Pastramă (42 de ani) a fost protagonistă în videoclipul celebrului artist de culoare Nana, care a făcut senzaţie în 1997 cu piesa ”Lonely”. Filmările au avut loc [...]
 

Omagiu pentru Răzvan Ciobanu! O colecție i-a fost dedicată regretatului designer

Un omagu a fost adus pentru regretatul designer Răzvan Ciobanu. Omagiul este din parte designerului Nicoleta Negură. Aceasta a dedicat o colecție pentru Răzvan Ciobanu, în memoria lui, numele colecției fiind chiar rasa de pisici pe care o plăcea! De asemenea, la lansare, a ținut un discurs prin care și-a exprimat admirația față de Răzvan Ciobanu ca om și ca designer, scrie wowbiz.ro. [...]

Mihai Popescu, supraviețuitorul din Colectiv, se pregătește să dea BAC-ul, chiar dacă a rămas fără mâini

Mihai Popescu, supraviețuitorul din Colectiv, se pregătește să dea BAC-ul fără mâini. Povestea de viața impresionantă a adolescentului

Adolescentul este elev în clasa a XII-a și se pregătește să dea examenul maturității. Tânărul încă nu s-a hotărât dacă va continua cu informatica sau dacă va da examen de admitere pentru a intra la Facultatea de Psihologie. Deși trauma prin care a trecut este una imensă, tânărul încă își păstrează optimismul și spune că orice s-ar întâmpla trebuie să mergi mai departe.

„Cam [...]

Mihai Constantinescu a murit la vârsta de 73 de ani

Mihai Constantinescu a murit marţi, 29 octombrie, după ce în octombrie îşi revenise după patru luni de comă. El suferise un infarct în mai şi fusese internat de atunci la Spitalul Floreasca.

Mihai Constantinescu a murit la vârsta de 73 de ani. Soția lui, Simona Secrier (49 de ani), a fost cea care a chemat pe 13 mai ambulanța la reședința artistului, după ce l-a găsit inconștient în casă. Cântărețul a suferit atunci un stop cardio-respirator, iar medicii l-au resuscitat timp de [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank