Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Firma câştigătoare trebuia exclusă din licitaţie
foto: romair.ro

Război pentru 100 de miliarde: olandezii acuză fosta conducere ABADL că a atribuit ilegal contractul pentru reabilitarea litoralului

Licitaţia pentru atribuirea contractului de achiziţie publică având ca obiect „Asistenţa tehnică pentru managementul proiectului şi supervizare lucrări, proiect: Protecţia şi reabilitarea părţii sudice a litoralului românesc al Mării Negre în zona Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru, Tomis Sud, Eforie Nord” ar putea să fie reluată. Asta, dacă instanţa de judecată consideră că beneficiarul lucrărilor, Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL), a evaluat greşit, în 2012, pe timpul fostului director Marian Mitrea, oferta firmei câştigătoare, SC Romair Consulting SRL.

Administraţia [...]

Licitaţie cu final previzibil

Al Stom şi Iridex, câştigătorii contractului de 200 de miliarde pentru curăţarea plajelor

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) a atribuit pe 5 august a.c. mult aşteptatul contract pentru curăţarea plajelor de pe litoralul românesc. În total, 200 de miliarde de lei vechi (circa 4,5 milioane euro), fără TVA, vor primi fericiţii câştigători, care au banii statului asiguraţi pentru următorii 4 ani de zile, ABADL considerând că n-are de ce să facă „licitaţii” an de an. Potrivit ABADL, contractul constă în „servicii de curăţare şi conservare a suprafeţelor de plajă aferente litoralului Mării [...]

Ofertele pot fi depuse până pe 13 mai

ABADL cheltuie un miliard de lei pentru asigurarea CASCO a celor 35 de maşini din parcul auto

Cât este dispusă să plătească Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL) pentru asigurarea celor 35 de autoturisme din parcul auto al unităţii? Aproape un miliard de lei vechi, fără TVA. Instituţia a postat pe SEAP anunţul de licitaţie publică privind achiziţia serviciilor de asigurare facultativă CASCO. Potrivit caietului de sarcini, ABADL îşi asigură autoturismele în caz de ciocniri, loviri sau izbiri cu alte vehicule, animale sau cu orice corpuri mobile sau imobile aflate în afara autovehiculului, zgârieri, căderi în prapastie, apă, [...]

Şi-a trecut până şi domiciliul la spiţeria non stop de la Far
Marian MITREA

Mitrea de la Apele Române şi-a băgat toată familia în farmacii

Pentru un personaj cunoscut mai ales din industria navală, apoi pentru contractele de zeci de milioane de euro acordate în numele Administraţiei Bazinale a Apelor Dobrogea Litoral (ABADL), slăbiciunea lui Marian Mitrea pentru domeniul farmaceutic pare de neînţeles. Şi nu vorbim aici de vreo afacere de rezervă, în caz că Utilnavorep-ul său nu mai prinde vreun contract cu statul, ci de un business cât de poate de solid. Practic, tot ce înseamnă familia lui Marian Mitrea este patron de farmacii: soţia, [...]

Concediat în 2014!

ABADL, obligată de instanță să-l reangajeze pe Marian Mitrea

Adminsitrația Bazinală de Apă Dobrogea, obligată să-l reintegreze pe Marian Mitrea pe funcție, refuză reintegrarea acestuia înc âmpul muncii! Mitrea a fost director general al ABADL până în 2013, când a fost înlocuit cu George Papari. A fost păstrat, însă, în conducerea instituţiei, pe post de director tehnic. La sfârşitul anului 2014, el a fost suspendat din funcţie, fapt pentru care, şefii lui Mitrea au procedat la desfacerea contractului de muncă. Numai că, fostul director a acționat în instanță angajatorul, și [...]

Marian Mitrea

Adjunct de băgător de seamă - Marian Mitrea

Fără susţinere în partidul care l-a pus pe funcţie, şeful de la Administraţia Bazinală a Apelor Dobrogea Litoral (ABADL), Marian Mitrea, se gudură pe lângă miniştrii, doar doar îl vor păstra şefii cei mari la conducerea companiei. Aşa face, de vreo lună, cu ministrul Turismului, Cristian Petrescu, chit că omul n-are nici o legătură cu ABADL. Important e să apară Mitrea la televizor cu realizările sale măreţe şi să-l vadă cine trebuie de la Bucureşti. [...]

Peste 7.000 de tone de alge strânse de pe plaje

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) a anunţat luni că a strâns, de la începutul sezonului estival, de pe plajele litorale, o cantitate de peste 7.000 de tone de alge, în luna iulie fiind strânse circa 2.500 de tone. „În urma numărului mare de turişti din acest weekend, pe plaje au rămas cantităţi însemnate de deşeuri. Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral atenţionează operatorii de plajă, în sarcina cărora cade menţinerea plajelor curate, să ia toate măsurile pentru ca suprafeţele [...]

Claudiu TUSAC

Tusac crede că mafia PDL vrea să ia balta din Mangalia

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) va închiria prin licitaţie publică cuvetele lacurilor, a Dunării sau a Mării Negre. „Printre lacurile scoase la licitaţie se numără lacul Techirghiol, lacul Tăbăcărie şi balta Mangalia. De asemenea, în funcţie de cereri, pot fi închiriate suprafeţe de pe fluviul Dunăre sau de pe Marea Neagră. Persoanele care închiriază luciul de apă pot desfăşura diverse activităţi, începând cu construcţia de turbine eoliene, până la cultura de alge sau scoici sau activităţi de agrement nautic”, [...]

Luna de miere, la Viena
Cătălin Anton şi Iulia Alina Enache

Cătălin Anton, purtătorul de cuvânt al Apelor Române Constanţa, s-a căsătorit cu aleasa inimii sale

Cătălin Anton, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral (ABADL), şi-a pus pirostriile. Fostul ziarist, reprezentant al ABADL de ani buni de zile, s-a căsătorit luna trecută cu aleasa inimii sale, Iulia Alina Enache. Cei doi tineri căsătoriţi sunt acum în luna de miere. Nu i-a plăcut niciodată să vorbească despre viaţa sa privată, aşa că doar rudele şi prietenii au ştiut că se va căsători. Cătălin Anton a spus „Da”, pe 23 august, Iuliei Alina Enache, în [...]

De la director pedelist, la director pedelist, fără număr
Marian Mitrea

Utilnavorepul lui Mitrea nu poate trăi fără Canalele lui Zeicu. Sau invers

Utilnavorep, firma deţinută de familia lui Marian Mitrea, şeful pedelist de la Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL), mai are puţin şi devine regie din ograda Administraţiei Canalelor Navigabile (ACN), condusă de pedelistul (deocamdată) Valentin Zeicu. Nu vorbim de cele aproape 30 de contracte primite de firma lui Mitrea de la ACN, din 2004 până în prezent, în valoare de câteva zeci de milioane de euro. Ne atrage însă atenţia faptul că mai multe decât se dau acum, fără licitaţie, [...]

Raport

25 tone de alge culese de pe plaje

Sistemul de Gospodărire al Apelor Constanţa a strâns weekend-ul trecut de pe plajele din Mamaia şi Constanţa aproximativ 25 de tone de alge, apărute ca urmare a gradului ridicat de agitaţie al mării, potrivit unui comunicat emis luni de Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral. Totodată, oficialii ABADL spun că au scos din mare un corp metalic, situat la aproximativ 12 metri în larg, în dreptul Hotelului Rex din Mamaia. [...]

Lazia este în faliment, deşi primeşte contracte de zeci de miliarde de la stat
Gelil Eserghep

Primarul Mangaliei şi fostul deputat Eserghep, printre zecii de ţepuiţi ai Argos SA Cernavodă

SC Argos SA din Cernavodă este una dintre cele mai cunoscute şi mai mai vechi din judeţul Constanţa, dar şi una din cele mai controversate, din cauza contractelor extrem de numeroase primite de instituţii de stat. A urcat rapid în topul celor mai profitabile firme, patronii reuşind să ajungă o figură constantă în topurile milionarilor români. Compania este deţinută de cunoscutul afacerist Lucian Lazia şi fiul acestuia, Dorin Lazia. Vremurile bune par, însă, a apune la Argos, iar afacerile familiei Lazia [...]

Marian Mitrea

Mitrea bagă zâzanie între angajaţii de la Ape: noii veniţi au salarii triple faţă de cei cu vechime

Marian Mitrea, de la Apele Dobrogea își face de cap? Se pare că, în cadrul Administraţiei Bazinale a Apelor Dobrogea Litoral (ABADL), s-au făcut angajări pe bandă rulantă, iar angajații cu mulţi ani vechime se plâng că noii lor colegi sunt privilegiați, la capitolul salariu. De exemplu, cei cu o vechime în spate de peste 5 ani, au salariu de 1.700 lei, în timp ce debutanții se bucură de un salariu de trei ori mai mare. Am vrut și noi să [...]

Pentru că nu aveau autorizaţie

„Demolition Man” Urdea a pus jos toate construcţiile de pe plaja din Vama Veche

Nici nu a început bine sezonul estival, că administratorii sectoarelor de plajă au şi început să aibă probleme cu primarii. Acesta este şi cazul unui vamaiot care a închiriat un segment de plajă de la Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea " Litoral, pe care a edificat, ulterior, o construcţie. Primarul din Limanu, Iustin Nicolae Urdea, i-a demolat-o însă, considerând-o ilegală, deşi omul susţine că a fost ridicată în condiţiile cerute de lege. „Am obţinut un sector de plajă în Vama Veche, [...]

Afaceri la fundul gol

Micuţul Will şi-a tras club şi plajă de nudişti în Vama Veche

Willmark Rizzo Hernandez şi-a tras plajă la Vama Veche. Micuţul Will a încheiat un contract de închiriere cu Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) şi a luat în administrare o porţiune de plajă din sudul litoralului. Şi nu orice plajă, ci una pentru... nudişti. Şi-a deschis şi un club, tot în Vama Veche.

Willmark Rizzo Hernandez s-a stabilit de foarte mulţi ani în România. Aici şi-a găsit jumătatea, pe Ioana, alături de care a format o familie. Ulterior, datorită talentului său [...]

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank